Follow me on FB

Sunday 25 September 2016

Regina de nisip

Plămada palmelor terestre,
Meteahna muzelor rupestre,
Orânduite-n sanctuar –
Un orologiu-n estuar;

Apele tulburi greu mă poartă
Sub ceaşca cerului cu toartă,
De care mă atârn în vis,
Cotrobăind prin paradis

Minunea unui curcubeu,
Descoperită de un zeu,
Devine-n vis realitate,
Pentru o mie de păcate,

Desăvârşite într-o doară,
Fără vreo limită precară,
Secretizată de amurg,
Sub norii molcomi, care curg

Spre ziua zilelor dintâi,
Spre ora-n care tu rămâi
Atât de mut şi de miop,
La soarele-n caleidoscop.


19 august – 25 septembrie 2016, Constanţa

Tuesday 20 September 2016

Plouă ca-n orice toamnă

Plouă afară cum plouă în mine,
Gândul meu negru de-un tunet se ţine,
Mâna sticleşte în fulger, pe-obraz,
Crengile-uscate-mi lovesc în pervaz.

Liniştea stă la masă cu tine –
Plouă afară cum plouă în mine,
Luna se-neacă-n al mării talaz,
Mâna sticleşte în fulger, pe-obraz.

M-agăţ de lumina ce nu-mi aparţine,
Liniştea stă la masă cu tine:
Vorbeşte-mi de mine, de noapte, necaz;
Luna se-neacă-n al mării talaz.

Cu buzele goale şi mâinile pline,
M-agăţ de lumina ce nu-mi aparţine,
Cu umerii goi şi ochi de topaz,
Vorbeşte-mi de mine, de noapte, necaz...

Plouă afară cum plouă în mine,
Cu buzele goale şi mâinile pline,
Liniştea pleacă, liniştea vine;
Cu umerii goi şi ochi de topaz,
Vorbeşte-mi de noapte, de noi, de necaz.

29 august-20 septembrie 2016, Constanţa

În miez de lună plină

Din faună, în mine,
Un lup flămând revine,

Se naşte şi renaşte,
Dar nu ştiu pentru cine;

Ca sfântul pentru moaşte,
Se târguie pe-un bine,

Iar soarele, ce-apune
Din razele ciorchine,

Îmi veştejeşte floarea
Ce nu-mi mai aparţine.

Un lup flămând mă-mpinge
În turma de feline,

Unde-mi va fi necasa
Cântărilor divine

Şi mă adap din râul
Ce peste mine vine,

Secându-i valul. – Malul
De moarte şi ruşine

În faună se-ntoarce
Şi-n scorburi citadine

Adoarme-n hibernare,
Dar nu ştiu pentru cine.

26 august - 20 septembrie 2016, Constanţa

Lebăda neagră

Sub podul de cobalt apare-o vidră,
Pe malul de bazalt aşteaptă-o hidră;
Se uită ochi în ochi apoi, fatal,
Le-nghite noaptea rece de metal.

Pe vârful unui munte impozant
Se-aşază un cocor de diamant,
Cu aripi translucide, de oglindă,
Şi ciocul gata-gata să mă prindă.

Sub fagul care doar ce-a desfrunzit
M-adun lângă o frunză de granit,
Din palmă ciuguleşte câte-un graur,
Cu pene rubinii şi cioc de aur.

Prin iarbă, de sub lemn şi rumeguş,
Se-agită câte-un cărăbuş de pluş,
Iar luna se aprinde-n colţ de cer
Şi cerul îşi desprinde-o stea de fier.

Privesc la melci sticloşi şi fără case,
La fluturii de noapte de mătase;
Spre-un cerb cu stea în frunte mă îndemn,
Prin vântul, înteţindu-se, de lemn.

Apoi mă uit subit în calendare,
Ştiind că din vapoarele de sare
Iubirea mea nu poate fi iubire,
Decât pe valuri tulburi de safire.

Tristeţea mi-o cobor până pe gene,
Iar trupul sidefiu mă creşte-n pene
Şi-n noaptea ca de smoală, tuciurie,
Mă pierd pe drumuri albe de hârtie.

20 septembrie 2016, Constanţa

Sunday 18 September 2016

Ultima noapte

Tenebra morţii-n prag de toamnă
Îşi pregăteşte sarcofag
Şi frunze ruginii îndeamnă
La simfonii pe un drumeag,
Pe care viaţa mea înseamnă
Mai mult decât un pas pribeag.

Mă pregătesc de-un cancer veşnic
Al râului ce-a sfredelit,
Puternicindu-se temeinic
În miezurile de granit,
Sub luna sobră, ca un sfetnic
La-mpărăţii de mezolit.

Eu de pe-o margine pe alta
Am construit un pod de nuc,
Mi-am aruncat în ape dalta
Şi strălucea-ntr-un nor uituc,
Desprins de luciu-n care balta
Adăpostea un cuib de cuc.

Aud ecou de mocăniţă,
Venind agale dinspre munţi,
Aud şi râsul de fetiţă,
Născută din părinţi cărunţi
Şi-n inima de prepeliţă
Se mai sărută două punţi:

Pe una trece, în fanfare,
Secunda orei ce mă-ntrece,
Sfidând pendule, calendare,
Cu timpul ei atât de rece,
Pierzându-mă în fiecare...
Pe alta nimeni nu mai trece!

15 august - 18 septembrie 2016, Constanţa

Thursday 15 September 2016

Amintiri de început

Dacă noi ne ascundem de lume
Şi apoi ne-ntrebăm unde e,
Poate marea iveşte din spume
Un răspuns întrebării „de ce?”.

Dacă noi aşteptăm primăvara
Mai cuminţi decât anul trecut,
Poate-atunci ne vom fi însăşi gara
Amintirilor de început.

Între noi, firul vieţii de-argint
Se desprinde din unul spre altul,
Chiar de ştiu că mă minţi şi te mint,
Numai noi înspre noi ne ştim saltul.

Într-un ghem de lumină m-aşez
La genunchiul tău plin de dureri
Şi din tine îmi fac doar un crez
Pentru mâine, din azi şi din ieri.

Într-o linişte cu împrumut,
Se-nfiripă tăcerea în doi;
Amintirile de început
Ne aduc din iubire-napoi.


15 septembrie 2016, Constanţa

Wednesday 14 September 2016

Complot

Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi şi în vânt,

Sunt o pedală-n roţi de olar,
Sunt o petală-n câmpul stelar,

Sunt un firicel dintr-un izvor,
Sunt un căpeţel de peţiol,

Sunt bob de grâu din moara de vânt,
M-adun în pârâu, din când în când.

Sunt o stihie a-ntregului tot,
Când moartea şi viaţa cad la complot.

17 august - 14 septembrie 2016, Constanţa

Tuesday 13 September 2016

Odă soldatului căzut în genunchi

Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agaţă ca o cruce de trupuri de martire
Şi plumbul se topeşte până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nfloreşte sfârşitul înţelept.

Cu apele din lacuri aş plânge moartea mea,
Cu munţii şi câmpia, firesc, aş cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi şi-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.

Aş cerceta câmpia, deschisă şi-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aş cerceta cum păsări se-ndreaptă liniştit,
În fiecare toamnă, spre ţări în asfinţit.

Dar liniştea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veşted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud şi eu în gând,
Cu ochii larg deschişi, aproape lăcrimând.

Copiii noştri iară vor patrula cu arme
Prin ţările străine, căci ochiul care doarme
Se va deschide-ntocmai ca poarta dinspre Rai,
Dar prea târziu, se pare, fără divinul grai.

O casă, două, trei, cu sutele de mii,
Vor ţine adăpost părinţilor stafii,
Iar vântul ce va bate pe munţii de-nceput
Se va rosti-n ecoul a tot ce am pierdut.

(pentru Ziua Armatei Române)

13 septembrie 2016, Constanţa

Monday 12 September 2016

Gloanţe de argint

Nu veţi putea să-mi răstigniţi cuvântul
Nici la altar păgân, nici în scripturi
Şi nu-mi veţi mai răstălmăci nici gândul
Aproape mort din mine, în torturi!

Sunt ca un sloi de gheaţă ce descreşte
Spre limita pastişelor de azi
Şi-acesta doar în mine se topeşte
Până la rădăcinile de brazi.

Pereţii mi-i zidesc în detestare,
Fereastra fumurie de pământ
Îmi va păstra lumina asta mare,
Pe care numai eu pot s-o cuvânt!

Nu veţi putea să-mi aşezaţi nici paşii
Pe ochii şi pe pieptul vostru gol,
Căci eu urmez umilă-naintaşii,
Plătindu-le prin scriptul meu obol.

Nu am un dumnezeu să-mi ţină partea
Nici în elogii şi nici în icoane,
Căci dumnezeul meu îmi este cartea,
Iar pentru voi, – cuvintele-mi, – piroane.

Şi-n infinitul care se sfârşeşte
Şi pentru mine, dar şi pentru voi,
Luaţi aminte – sufletul vorbeşte
În viaţa tuturor şi-n cea de-apoi!

13 august-03 septembrie 2016, Constanţa

Saturday 10 September 2016

Întrebare de ninsoare

În noaptea nopţii-n lună plină
Fac saltul nalt, ca de felină,
Mă prind cu dinţii de Saturn
Şi-apoi, ca orice taciturn,
Aştept o dimineaţă lină.

În ziua zilelor mai vechi
Ţineam la gât stele perechi,
Acum ninsorile mă-ndeamnă
Să mă desprind suav de toamnă,
Să-mi cânte viscol în urechi.

Şi în secunda cea mai mare,
Care apare şi dispare
Din ceasul care-mi sună trist,
Mă voi lupta c-un sunetist,
În iarnă viscol şi ninsoare.

Şi-n ora orelor târzii,
Cu minutare sidefii,
Îmi voi găsi un loc firesc,
Nici pământesc şi nici ceresc
Şi-apoi voi fi ori nu voi fi...

10 septembrie 2016, Constanţa

E crud balsamul de rubin II

Eu mă îndepărtez şi cad în mine,
Mă reaşez pe jilţul sufletesc,
Afară plouă-ntruna cu rubine
Şi-nvăţ cu mine însămi să vorbesc.

La stânga am cristelniţi ruginite –
Asceţii mei, odată, se rugau
Pentru păcatele nebănuite
Ale celor ce au şi parcă n-au.

La dreapta mi se-aşază porumbelul,
Mai gri ca albul ce era odat’,
În faţă, oaia îmi desface mielul
De blana înnegrită de-mpărat.

Şi ştiu că stau cu spatele spre tine,
Dar nu mi-e teamă, pot să te ignor,
Pentru că sunt născută din rubine
Ce ard înflăcărate până mor.

Nu-mi este teamă de-al tău întuneric,
Pe care pot să-l luminez, privind
În ochii tăi diavoleşti, de cleric,
Cu tot ce eu am învăţat fiind.

Podoabele de fier mă ţin legată
De jilţul de pe care-mpărăţesc
Şi-oricât aş fi acum de-ngreunată,
Eu tot mai mult pe mine mă iubesc.

*

Şi, dintr-un întuneric nesfârşit,
Zvâcnirea lui a fost cumva fatală,
Lumina din rubine m-a ferit,
Iar el s-a destrămat la mine-n poală.

Sărmane înger negru, inutil,
Să crezi că pot să-ţi fiu a casei uşă?
Acum chiar şi umilul e umil,
Când văd cum arzi în flăcări şi cenuşă!

Sărmane înger negru şi naiv,
Pesemne ai jucat jocul greşit,
Pentru că mie-n loc de incisiv
Îmi creşte numai dinte de granit.

Esenţa îţi absorb ca pe-o licoare,
Să te absorb pentru o veşnicie
Şi-n suflet îmi va creşte-o altă floare,
Cu frunza şi petala rubinie.

*

Acum, pe jilţul meu, e pace iar
Şi albu-i tot mai alb de porumbel,
Iar oaia îmi aduce azi în dar
Blana-nnegrită de la vechiul miel.

Podoabele de fier s-au desfăcut,
S-au preschimbat în păsări călătoare:
Pe una am trimis-o în trecut,
Să-mi fie-n asfinţit rază de soare,

Pe alta am încălecat, zâmbind,
Cu braţele am prins-o ca-ntr-o chingă
Şi-n zborul ei am tot zburat, iubind,
Lăsând iubirea, veşnic, să învingă.

10 septembrie 2016, Constanţa

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

8-10 septembrie 2016, Constanţa