Ultima zare

Se lovesc

Ceasuri şi ore

Clipe sonore

De noi

Obosesc

Paşii pe drumuri

Gloanţele-n tunuri –

Noroi

Regăsim

Doar prunci despuiaţi

De mame şi taţi –

Bolnavi

Ţintirim

Cu ochi ţintuiţi

La cei răstigniţi –

Puhavi

O, mamă,

Vin către mine

Morţile pline

De scrum

În flamă

Cu zeci de stafii

Aproape târzii

Acum

O, tată,

Vin către tine

Ţine-mă bine

De braţ

Ah, iată!

Călăii mă vor

Mă scurg în izvor

Din laţ

31 ianuarie 2017, Constanţa

Nemuritori

Nemuritori mă ispitesc

Cu pelerine de smarald

Şi-n plin deşert de suflet cald

O ploaie rece primenesc.

Cu stele ceru-mi înnegresc.

Ah, soare negru, fii herald!

Nemuritori mă ispitesc

Cu pelerine de smarald...

Destin nefast – să-mbătrânesc

Prin nopţi trecând din fald în fald.

Cu pelerine de smarald

Şi ochi deschişi ce iscodesc,

Nemuritori mă ispitesc.

20 ianuarie 2017, Constanţa

Îngeri de împrumut – lui Mihai Eminescu şi Veronicăi Micle

„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito,

Cu frunze şi cu flori şi crengi curgând pe râu,

Încât să simt cum viaţa întreagă am trăit-o

Mai înclinat în mine ca spicele de grâu...

Şi câte primăveri cu ghiocei de gheaţă

Te-au înflorit în mine – o glastră grea de lut!

Eu – noaptea ce te-ascunde, tu – veşnic dimineaţă

Şi amândoi murind pentru-a ne fi născut.

Ah, câte flori de vară s-au scurs pe al tău piept –

Mireasmă-nveşnicită de verde şi câmpii...

Iubito, spre mormânt aş vrea să mă îndrept,

Căci tu sub braţul meu n-ai mai putea să-mi fii!

Ce veştedă mirare e pasul tău în iad,

Copacii desfrunzind la adieri puţine...

La căpătâiul tău tu lasă-mă să cad,

Acum când iarna vine, acum când iarna vine...”

Şezând pe muchia vremii, aud eternii miri

Citind în flori şi pietre, cu sufletul neteafăr,

Mărturisind „dorinţi” în „vecinice” iubiri,

Ea – înger şi el – demon, ei amândoi – luceafăr.

14 ianuarie 2017, Constanţa