The End of an Era

the end of an era

so humble to pray

to gods unaware

of you and your home

and missing the roads

you once had bestowed

and stories untold

yet everyone there

still knows of the times

we walked bear in mind

so heavy the sky

so empty and grey

the end of an era

so humble to pray

go to sleep, little me,

go to sleep a silent death

we are not so used to be

a poetic minuet

go to sleep stars unfold

this is where I should lie

even though sky is cold

our stories never die

5^th March 2018, Constanta, Romania

Rămâi cu bine

În liniştea luminilor curate

Se zbate o copilă fără gând,

Iar pasul ei, cu frunza tremurând,

Spre moarte ar avea întâietate.

Mai trece o egretă, când şi când,

Cu aripi sângerând de greutate,

Sub streşine de case-abandonate,

Obrazul i se pierde-n soare blând.

„Rămâi cu bine”, spuse ea smerit.

Întunecimea stelelor puţine,

Pe casa ei cea nouă de granit,

Adulmecă pământul părăsit;

Se-aude un ecou... „Rămâi cu bine”...

Copila parcă nici n-ar fi murit.

3-4 martie 2018, Constanţa

Acolo unde păsări mă îngână

de ce să te întorci pe drumuri care

bătătoreau pădurile de brazi

atunci când doar în tine poţi să cazi

şi gâtul sângerând nu te mai doare

același legământ îl faci şi azi

cu frunza veştejită care moare

îţi pui mereu aceeaşi întrebare

cu pas împrumutat de la nomazi

se-aude-n depărtare un ecou

reverberând copaci în asfințire

şi poate că pe drumul tău cel nou

te-ntrebi ce poate fi atât de rău

iubirea care nu mai e iubire

ori drumul nostru neted spre cavou

26 februarie 2018, Constanţa

Rana visului de moarte

stau copiii resemnați

pe o bancă

într-un parc

şi își caută lumina

zilelor care-au trecut

oare-a cui mai este vina

dumnezeului lor mut?

trece parcă

dimineața

cu nălucile perechi

o biserică de paie

se dezbracă-ncet de straie

până-n clopotele vechi

şi copiii resemnați

care-şi caută lumină

sorb ușor din luna plină

măduva de condamnați

la această agonie

o iubire de morfină

muguri zdrențuiți de vânt

se înghesuie-n ruine

şi din neguri parcă vine

raiul iadului meu sfânt

25 februarie 2018, Constanţa

Când luna pare veştedă şi grea

obloanele se-nchid la miezul nopţii

când luna pare veştedă şi grea

iar ea

se ţine de o margine de stea

cu ochiul aţintit în buza porţii

foşneşte primăvara prin poteci

când luna pare veştedă şi grea

dar ea

se-apasă de pe marginea de stea

cu fruntea şi cu buzele ei reci

nici urşii nu-şi mai caută bârlog

când luna pare veştedă şi grea

spre ea

se-aruncă de pe-o margine de stea

acelaşi dumnezeu, mut şi olog

01 februarie 2018, Constanţa

La teatru

Pornesc pe frânghie, confuză

Şi la întoarcere, pe buză,

Oripilată de o gâză,

Înghit sonetul semidoct,

Până ce gâtul tandru, copt,

Se-ntinde stradă, apoi mal,

Pentru furnicile-n aval,

Crescute-n sare de Nepal.

12 martie - 5 septembrie 2017, Constanța

Despre ce ar fi putut să nu fie

când părinții se întorc de la cosit

lupii le pierd urma în liniște

cu gâtul berc, din miriște,

puiul își caută frații

se rotesc norii în cercuri de foc

grânele părinților se coc

și puiul caută să ia

urma lupilor

22 august 2017, Constanța

Gaj

Ştiam că după cerul zdrenţăros

Diavolii se-ntrec în D’arts şi cros

Băbuţele, cu aripi sângerii

Şi cu bastoane mici, ca de copii,

Se întreceau şi ele, câteodată,

La o şeptică şuie, demodată.

Şi-mpreunam din mâini împrumutate

Pentru această mie de păcate,

Dar, pare-se că nimeni n-asculta.

În pauza de masă, la cafea,

Un scaraoţchi tânăr, pişicher,

Turna cu sârg şi ură, până-n cer,

Din ceaşca nebăută, amăruie,

Şi iadul se nălţa o cetăţuie

Cu turla până-n patul meu de fier.

Credeam că-s îngeri simpli, servitori,

Aceia care tot dădeau târcoale

Şi care încercau să mă mai scoale

Din nebunia porţilor de flori.

Aveau halate albe, foarte lungi,

Acopereau cămăşile în dungi;

Atunci am înţeles că noi, la şcoală,

Nu învăţam ce e quinta Royală.

18 martie – 21 august 2017, Constanţa

Hrană pentru rana copiilor noştri

cioburile mâinii tale

învelesc în căuş

bobul de grâu

din care hrăneşti copiii

trimişi pe front

ei pun deoparte

întuneric în raniţe

şi câte-o felie de moarte

pe care o înmoaie

seară de seară

la popas

în apă grea

şi cuţitul acesta

pe care îl primeşti la prima strigare

va unge fruntea ultimei mame

18 august 2017, Constanţa

Chemare

din limba mea ascuţită

veninul aspru şi dulce

mângâie creştetul dracului

aproape de gleznă să-l culce

cu ochii mai trişti ca femeia

ce-ngroapă copiii de prunci

orfan e pământul în care

cu îngerii negri te-arunci

şi cântecul verde se-aude

în papura nopţii subţire

copilul iubirilor crude

mă prinde în horă de iele

când noaptea se numără stele

şi luna adoarme-n privire

cămaşa ţi-e plină de dude

strivite de sânii ei goi

ţăranii îşi caută oi

şi tu...

tu cauţi cu limbă de moarte

veninul meu dulce din vorbă

să pui răsăritul deoparte

să pui două lemne pe foc

din razele soarelui sparte

în iadul meu vino fă-ţi loc

2 august 2017, Constanţa

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopţii

O biblie de var

Ascunde paşii lungi ai morţii

Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,

Pe care creşte-un laur,

Copil cu ochi violaceu

Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leş,

Copilăria tace.

Cuminte, bagă pe sub preş

O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,

Cu timpul scurs pe gât

Şi sânul morţii, ars, greoi,

Pulsează-ntreţinut.

Câte mătănii s-au bătut?

Mariile urâte

Se pripăşesc şi le ajut.

Câte mătănii? Câte?

5 martie – 31 iulie 2017, Constanţa

Ape rămase-n ochii ei

Se crapă iar de dimineaţă

Pe buza ta, pe care-o muşc:

Schimbarea apelor la faţă

În ziua-n care mă împuşc.

Se urcă soarele bătrân

Pe coapsa ta, când eu cobor,

Şi nu mai vreau să mai amân,

Iubito, vreau să mă omor!

Acum, cu mâinile-amândouă,

Deschid priveliştea spre mine

Şi-n picătura ta de rouă

Dărâm capelele sixtine.

Dacă nu ştiu a mă ruga,

M-ajută un diavol chior;

În ziua când vei fi a mea,

Iubito, vreau să mă omor!

E linişte. Un cormoran

Se spânzură de stuful ud,

Eu îmi găsesc un bolovan,

Sub care pun trupul tău crud.

Canicula m-a istovit,

Iar puşca mea e lustruită;

Iubito, taci! Eu am murit

Şi tu... aproape fericită.

27-31 iulie 2017, Dunavăţ, Tulcea

Caii îndură pe zgură

când am deschis ochii

era întuneric

când am gângurit prima dată

gâtlejul mi-a înţepenit

şi cântecul tău de leagăn

îmi suna a tunet

mi-aţi adus toţi sfinţii

icoanelor de aur

şi îmi erau străini

mi-aţi adus liturghii

cântate în strane

şi îmi erau metale şi plumb

în nodul pământului

plin de pustiuri şi eu

nu aveam timp

decât pentru Dumnezeu

24 iulie 2017, Constanţa

Verde crud

ochii umflaţi de ploaie

poartă corăbii

şi scoici

mâinile tale

aduc din pământ

scutură

bate

vântul din spate

m-aruncă în ochiul Murano

tabloul e vechi

şi noi suntem două

atinge cu palma ta stângă

12 martie – 23 iulie 2017, Constanţa

Silent Walk (in memory of Chester Bennington)

you know

empty shells are so in love

with dust and thunder

no grief shall pass

beyond your will

upon the reef

there is a land

so steep and white

and devils bend

and long your neck

a crispy joke

they cannot speak

you cannot choke

you know

we hate the light

it blinds our thoughts

so let it be

more darkness, more

until all gods

with voices sore

shall put to rest

your silent walk

although you speak

although you choke

23^rd July 2017, Constanta, Romania

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,

Mă trage de aortă şi de limbă

Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă

Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.

O mângâi de la gleznă până-n hău

Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,

Şi mă dezbracă şi îmi spune „hai!”.

Privirea peste sânul ei sticlos

Îmi cade şovăielnic şi precar,

Îşi face loc în sânul meu amar,

Cu limba desfrunzită pân’ la os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.

În faţa filarmonicii, se sting

Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling

De moartea mea şi poate a femeii.

5 martie – 19 iulie 2017, Constanţa

Dezavuare

l-am ajutat pe Dumnezeu

să se privească-n oglindă

aceasta s-a spart

la fel cum mori pe dinăuntru

când nu îţi îndeplineşti

destinul

19 iulie 2017, Constanţa

O dată pe zi

să ştiţi că acest înger

care se ţine de ambele portjartiere

se lasă pe spate

cu limba ţeapănă

umedă şi rece

eu

eu tac

privesc

şi aştept să stingeţi lumina

apoi îl târăsc după mine

până la carabiniera aceea

pe care acum o vedem

cu toţii

în grup

16 iulie 2017, Constanţa