Încă aud ecoul vechi şi trist
În peştera din munţi de ametist,
Acolo unde jaspul se mai coace
Sub iarna învelită de cojoace.
Întinsă pe bezmeticele maluri
Ale pârâului, ce sapă-n valuri-valuri,
Ating cu vârful degetului stâng
Imaginea oglinzii-n care plâng.
Mă-ntreb dacă în casa mea de-acum
Doar liniştea îşi mai croieşte drum;
Pârâul parcă-a stat şi meditează
Cu tot cu trupul meu, ce balansează.
Incendiile toate ard mocnit
Pe munţii-mpăduriţi cu afanit
Şi ciutele mă caută-nfierat
La ora-n care ceasul mi-a sunat.
Se stinge lumea verde şi banală.
Apatic, în pârâu, se toarnă smoală,
Iar noaptea îşi dă soarele deoparte;
Apatic gust şi eu din viaţă-moarte.
No comments:
Post a Comment