Fragment 2

- Copii, copii, copii, copii, copii, copii...

- Iar s-a închis la xerox?

- Nu, este o listă.

- A cui?

- A părinților.

- Care părinți?

- Ăia care pleacă la război.

- Care război?

- Oricare.

S-a lăsat tăcerea pe vine. Bate cineva la ușă. Un nene cu o pălărie de paie de firmă şi câteva pliante despre centralele noi de gaz.

 
- Bună ziua. Numele meu este...

- Bună ziua. Soțul meu se uita fix în ochii ambulantului.

- Voiam să vă prezint de...

- Știți ce este acela curent alternativ?! Mă chinui de două ore şi-ncă ceva să îmi explic cum a putut muri puiul acela de capucin de la dozele de curent alternativ care i se administrau regulat. Trebuia să se obișnuiască, nu? Regii se obișnuiau cu otravă, o gustau puțin câte puțin.

Ambulantul se uita lung, mut, strâmb. Soțul a închis ușa, a venit la masă, a turnat în trei pahare.

- De ce trei?, întreb eu. Mai vine cineva?

- Tu nu bei. Beau eu cu ai mei.

Ai lui au murit de plictiseală ȋntr-un bloc cu aproape patru nivele. Erau albi, purtau mereu halate lungi, albe şi ele, care ascundeau cămăși în dungi. Papucii erau albi, părul alb, ochii albi. Aveau patru degete la fiecare mână, iar pe al cincilea îl țineau mereu lipit de buze, la întâmplare. Cică așa li s-a dat ordin. Fiecare buză de păcătos are câte-un deget.

- Știi ce este curentul alternativ?, întreb eu.

- Mhm?

- Este atunci când închizi-deschizi, închizi-deschizi, închizi-deschizi ușile.

- Care uși? Că nici geamuri nu mai pun ăștia la case. Nu vezi? Le e teamă că se uită cineva în casa lor.

Am încuviințat. Era una din zilele când nu gusta nici sarcasm, nici ploaie, nici trânte psihologice până la ziuă. Era acea seară calmă, din nu-știu-ce lună, în care ne simțeam bine că eram acolo, fără să spunem aproape nimic.

20 aprilie 2017 – 25 februarie 2019, Constanța