Se lasă asfinţitul peste mine,
Aşa cum norii lasă umbra lor
Pe geana de lumină, care vine
Din genele şi ochii tuturor.
Prin geamul ferestruicii,-o adiere,
Ce îmi goneşte părul despletit,
Pe genele-n repaos, – o tăcere,
Şezând pe-un umăr care-a amorţit.
Nu sunt o diligenţă pentru nimeni,
Nu mă mai întrebaţi de unde vin
Şi nici unde mă-ndrept! Eu, de asemeni,
Nici nu mă-nalţ, dar nici nu mă înclin.
Degeaba scriu poverilor de bine,
Degeaba mă ascund într-un decor,
Se pare că lumina mea se ţine
De-un om, ţinut în palma lumilor.
În geam îmi bate răsăritul rece,
Pe umăr, – semnătura zilei noi,
Pe linia din palmă parcă trece
Lumina lumilor, din doi în doi.
No comments:
Post a Comment