Erai desprinsă dintr-o povestire
A vechilor druizi, exasperaţi
De-atâta verde şi de nemurire
În ochii tăi, aşa de neumblaţi.
Acum, când firea ta este firavă
Ca florile desprinse de pe ram,
Aştept cu tine ploaia ta bolnavă
Să-mi bată tulburat la mine-n geam.
Iubito, mă desprinde şi de tine,
Aşa cum norii lumii se desfac
Deasupra frământărilor puţine
Ale-unui viu pământ în care tac.
Aşterne-te ca iernile de mai,
Când mieii vor să zburde pe cărări,
Şi lasă-mă să fiu cât tu îmi dai
În ceasul disperatelor plecări.
Aşterne-mă ca iernile târzii
Pe lespedea senină de argint,
Ce creşte pe o frunte de copii,
Care se ţin de mâini şi nu se mint.
No comments:
Post a Comment