Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt

Între cer şi vechiul pământ,

Între linişte şi zbuciumare,

Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este

Între viaţă şi-o simplă poveste,

Între ochii deschişi ori închişi,

Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,

Pietate ori gând fără rost,

Folosinţă ori caz inutil,

Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi

Pentru încă o noapte şi-o zi

Către care, de mână cu mine,

Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit

Al iubirilor ce au pătimit,

Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,

Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,

Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!

Nu mă tem de războaie ori pace,

Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,

Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,

Nu mă tem nici de foc ori furtuni,

Nu mă tem de-adevăr ori minciuni.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,

Nici de vise ori praguri de noapte;

Între toate mă-ncumet să fiu

Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte

Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,

Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla

Cum ar fi să mă tem de ceva.

21 septembrie – 09 noiembrie 2016, Constanţa

(replică poeziei „Frică de frică” – Christian W. Schenk)