Încet-încet mă regăsesc în tine,
O căutare-n taină zi de zi,
Ce m-a-nvăţat dorinţa de a fi –
Îmbolnăvirea sinelui de mine.
Acum eu mă gândesc a ne uni:
Tu – spirit, eu – drumeag printre ruine
Şi poate nezidirea mâinii pline
Va şterge nepăsarea de-a muri.
Apropie-mă-ncet de fiecare,
Cuprinde nesfârşirea dintre noi
Şi prinde-mă-n reverul morţii – floare,
Ca pe o zi şi-o noapte oarecare
Şi fără să privim iar înapoi
Să ne-ndreptăm uşor spre nepăsare...
No comments:
Post a Comment