De ce m-apasă tragic această neputinţă
De a muta din piatră un miez de nenoroc?
Păzit de false gratii, se pare că n-am loc
În mine, când sub mine e-o mare de căinţă.
Cu grâu de primăvară încins pe la mijloc
Se-apucă şapte babe să spurce-a mea credinţă;
Pesemne că e vară şi mor de stăruinţă,
Dar toate mă aruncă pe pajişte de foc.
Şi tac de-atâta cale ce lung am străbătut.
Opresc birjarul clipei o clipă, apoi tac;
În urmă se desprinde ce am şi ce-am avut,
Iar lumea se deschide un veşnic teatru mut.
M-arunc pe scena lui ca într-un vârf de ac,
Ce pare că-ntr-o clipă, subit, m-a desfăcut.
No comments:
Post a Comment