Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.
Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,
Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân’
la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...
Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.
No comments:
Post a Comment