Îmi place să beau dintr-o cupă
Nectarul fiinţelor vii,
Îmi place să muşc dintr-o drupă
Apusul orei târzii.
Când pârgul din pârg pârguieşte,
Ca flutur’ din fluturul viu,
Când mâna pe piept odihneşte,
Ca ramura-n lacul sălciu.
Îmi place-a rămâne-n picioare,
Pe iarba ferită de vânt,
Îmi place să beau din izvoare
Cunoaşterea dintr-un cuvânt.
Îmi place să ţin flori din crinii
Ce cresc la mormântul dintâi,
Când smuls-au din mine toţi spinii
Măceşului de căpătâi.
Aştern liniştită, pe iarbă,
Lumină a ochiului sfânt,
Aştern la picioare rubarbă,
Să crească din mine-n pământ.
Privesc ochi în ochi o lumină,
Şi în dimineaţa de azi;
Să soarbă din cupa mea plină,
Ca mugur din muguri de brazi...
