Grâul de aur
se-nchină pe miriști,
Solemne stau berze
cu gâtul beteag,
Din arce de sânger
descind numai liniști,
Ce soare de-aramă
le face drumeag.
O lișiță-n zare își
cheamă limanul,
Mlădițe se-adună
să-i facă zăplaz,
Din râpa adâncă,
eu şi cormoranul
Ne pierdem în
urme, spre-al mării talaz.
Şi grindul
se-ntinde robust pe rapane
Uitate, cojite,
sub soare – uluci –
Doar pasul meu
sapă spre plajă pogoane,
Sub zboruri
confuze de dropii năluci.
Adie frivol o
briză marină,
Spre mlaștini
băltind în arsura de vară,
Cu papură deasă şi
frunza velină,
Așteaptă-n nestare
o cină de seară
Sub stele, ce
rupte din cer, fir cu fir,
Sticlesc peste
luciul de ape-n tremol – ,
Nămol afânat pe
sub stufu-n delir,
Năluca de dropii îl
trece domol.
Din fălci de
lumină, dinspre miazăzi,
Răsar zorii
limpezi, roșii ca para,
Şi-un murmur
terestru, venind din câmpii,
Se luptă-n
arpegii, gonind primăvara.
Stau stană de
piatră, cu palmele-n rugă,
Pe scara de aur să
urc în sfințire;
Egreta, prin
baltă, răpune din fugă
Ghirlande de stuf,
cu gâtul subțire.
Şi poate că cerul
mi-ar sta ca altar,
Rostindu-mi etern
cuvânt din cuvânt;
Eu totuși rămân singur
deltei vlăstar,
Căci iată cum
raiul e-aici, pe pământ!
