Rana visului de moarte

stau copiii resemnați

pe o bancă

într-un parc

şi își caută lumina

zilelor care-au trecut

oare-a cui mai este vina

dumnezeului lor mut?

trece parcă

dimineața

cu nălucile perechi

o biserică de paie

se dezbracă-ncet de straie

până-n clopotele vechi

şi copiii resemnați

care-şi caută lumină

sorb ușor din luna plină

măduva de condamnați

la această agonie

o iubire de morfină

muguri zdrențuiți de vânt

se înghesuie-n ruine

şi din neguri parcă vine

raiul iadului meu sfânt

25 februarie 2018, Constanţa

Vise mărunte

Visul schilodit în mine,

Visul tău ori visul nostru,

Zdrenţele pustiei fine

Schingiuite în căpăstru,

Floarea cactusului negru,

Strâns în palma peste frunte,

Şi chipiul tău funebru

Peste buzele mărunte.

Dacă merge înserarea

Pas la pas cu o nălucă,

Toată teama, disperarea,

Cu puterea ei caducă,

S-ar propti în urma vie

A copiilor de melci

Şi-ar pătrunde, cine ştie,

Prin albastrele butelci,

Până la cotorul casei

Nezidite, fără uşi,

Ca o curgere-a melasei

Peste claia de păpuşi.

11 aprilie 2017, Constanța

Visele se sparg natural

Se flutură dorința în pasul meu, greoaie,

Iar așteptarea ta, ce rătăcește-n ploaie,

Aproape că-i uitată,-nfiptă-n băț de lemn,

Secată și murdară așteaptă doar un semn.

Suntem înfometați, cu gurile deschise,

Reci, buzele forțează, aleargă indecise,

De sus în jos, haotic, icnind de-atâta ger,

Cărarea mea ajunge pe limbile de cer.

Eu dorm și știu cum visul te caută, orbind,

Cu ochi feriți de mine, toți sfinții par murind,

Dar trupuri ce se-ntind de-acum insomniace

Închid un infinit ca într-o carapace.

Rămânem între vis și crudele trăiri,

Între aici și-acolo, între copii și miri,

Nu-mi trebuie trezie, palpabil vis închis

Pe buza ce forțează și-aleargă indecis.

În ochiul alb voi plânge, cu altul voi zâmbi,

Din liniștea ce curge, treptat nu voi mai fi,

Pe gât de lemn dorințe se zbat înspre neant,

Dar moartea este-aproape și tu cât mai distant.

2004 – 16 martie 2017, Constanța