Dimineață la munte

„rămâi ce-ai fost

o poetă cu un rost

o clasică ȋntr-o zi de post”

nu, i-am spus eu

gândind la Dumnezeu

rămân păcătoasa arhetipală

cu sângele care îmi curge șiroaie

pe lacrimile munților

ce seamănă a ploaie

sau a râuri venite în căutare

de stânci

pentru a zăbovi la căpătâiul

unei nopți adânci

câte lupoaice au rămas în viață?

una! i-am spus

și aceea se numește „dimineață”

1 decembrie 2018, Constanța

Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,

Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,

Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,

N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,

Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?

Din buze iveam pe trupuri clădiri,

Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,

Ne încălzeam cu focuri din paie,

Ninsorile toate ştiau că te chem,

Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,

Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,

Iar noi dezmorţeam din umeri povara,

Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;

Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...

N-aş mai aprinde făclia-napoi,

Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

27 mai 2016, Constanţa