Stau împietrită-n ale tale braţe,
Ca mugur de măceş sălbăticit;
De glasul meu aproape-nmărmurit,
Las versul şubred şi asprit s-agaţe...
Ne repetăm, ades, la infinit,
Cum stelele pe cer se iau de soaţe,
Ţintind în Univers din braţe-n braţe,
Înlocuite doar de ce-i murit.
Mă scrie mâna ta pe un caiet,
Ce se deschide singur şi banal,
Când totul ni se pare desuet,
Gândind la gânduri triste, în duet,
Când ochiul tău îmi pare de cristal,
Tu îl arunci spre mine, în antet.
25 iunie 2016, Constanţa
