Eşti
neagră şi aş vrea să taci,
Să-ţi
spun povestea unui fiu,
Cu
ochiul negru, pământiu,
Orfan
şi înfiat de vraci.
Avea
un deget străveziu
Şi
toporişti din cozi de maci,
Nici
nu aveai cum să nu-l placi,
Cu
păr vâlvoi şi mai sălciu.
Dar
nimeni nu avea habar
Că
în amurgul din cătun
Se
întindea într-un hambar
Şi
cerbul nopţii, lopătar,
Din
frunza verde de alun,
Turna
otravă în pahar.
