Medicina cerului

Năvalnic mă cuprinde-un cârd de gâşte

Şi toate poartă-n pene dimineţi,

Iar fiecare-ncearcă să mă muşte

De gânduri, ce se urcă pe pereţi.

O logică precară-mi dă târcoale;

Mă las în voia mea. Nebănuit,

Un pescăruş de vată, foarte moale,

Se-ncumetă spre soare-n răsărit.

Cuvintele se-nfig în scoici şi pietre,

Iar pietrele lucesc sub tălpi de nor,

În valurile negre, parcă bete,

Se pierd doi irişi calzi, care mă dor.

A mai trecut o zi de mântuială,

Dezvăluindu-mi chipul auster,

Ce-mi vindecă lăuntrul de o boală

Şi-mi vindecă şi drumul către cer.

16 septembrie – 7 decembrie 2016, Constanţa

Medicina îngerilor

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,

Ce stai în pragul nopţii mohorât

Şi lasă-mi gura care necuvântă

Să împietrească-n marginea de gât.

Topeşte nişte ceară lângă uşă,

Pe fruntea ce mă mistuie spontan

Şi taie-mă în cuburi de cenuşă,

Luându-mă cu tine-n geamantan.

Cărarea ta să-nţepenească fierea

Ce veşted azi îmi doarme la picior,

Şi nopţi, ca iederi, să-şi întindă mierea,

Pe lacrimi ce-mi rămân agăţător.

Cu un pilug în groapa decadenţei

Şi altul sub toptanul de iluzii,

Te mai salut din poarta disidenţei,

Cu palma ponegrită de contuzii.

Tărâmul dintre noi se nesfărşeşte

Şi ce-i mai rău e că îmi pierd din minţi;

Suntem absenţi când totul se sfârşeşte,

Suntem orfanii care au părinţi.

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,

În catastiful vremii mă semnez –

Potrivnice-mi sunt toate, sunt înfrântă;

La capitoliul tău îngenunchez.

20 mai 2016, Constanţa