Vapoare, în zare, se-ncumetă-n fum,
Prin porţi descuiate de crivăţ şi foc,
Să-şi facă din ape, spre tine, un drum,
Ce-nchide, în mine, iubirea la loc.
Se duce apusul să-mpiedice norii
Să-şi facă din nave leagăn de umbre –
Pe-obrazul ce parcă se luptă cu sorii,
Se-aşază-n tăcere tăcerile-mi sumbre.
Nopţile-mi dorm prin calendare,
Zilele curg în pahare de aur,
Vapoare se pierd la apus, înspre zare,
Cu ore ciobite în palme de faur.
Spumegă valuri, la maluri, zadarnic,
Nisipul se calcă pe scoici de granit –
Departele-ţi face dosar de fugarnic,
Gonind spre pustiuri ce nu te-au hrănit.
O pânză pluteşte pe oglindirea
Apelor, care, spre tine-au crescut,
Pluteşte-n derivă, spre nicăierea,
Pe ape ce drum fără drum au născut.
Răsare o lună curată şi albă,
Iar norii se-agită, pe mine tot cad,
Cu stele cuminţi, depănate în salbă,
Pe ochii în jind, privind dinspre vad.
28 mai 2016, Constanţa
mă
doare o mână din lună
