Follow me on FB

Tuesday 26 February 2019

Dau un Nobel pentru un acatist de buzunar


trimite boabele de rouă
pe spirala tăcerii
și caută întunecimea
verii
îți poți găsi liniștea
lângă tigri și lei
atunci când fugi de
dumnezei

nani, nani
pruncul meu iubit
te voi trimite și pe tine-acolo
dacă tot ai murit


26 februarie 2019, Constanța

Monday 25 February 2019

Fragment 2


- Copii, copii, copii, copii, copii, copii...
- Iar s-a închis la xerox?
- Nu, este o listă.
- A cui?
- A părinților.
- Care părinți?
- Ăia care pleacă la război.
- Care război?
- Oricare.

S-a lăsat tăcerea pe vine. Bate cineva la ușă. Un nene cu o pălărie de paie de firmă şi câteva pliante despre centralele noi de gaz.
 
- Bună ziua. Numele meu este...
- Bună ziua. Soțul meu se uita fix în ochii ambulantului.
- Voiam să vă prezint de...
- Știți ce este acela curent alternativ?! Mă chinui de două ore şi-ncă ceva să îmi explic cum a putut muri puiul acela de capucin de la dozele de curent alternativ care i se administrau regulat. Trebuia să se obișnuiască, nu? Regii se obișnuiau cu otravă, o gustau puțin câte puțin.

Ambulantul se uita lung, mut, strâmb. Soțul a închis ușa, a venit la masă, a turnat în trei pahare.

- De ce trei?, întreb eu. Mai vine cineva?
- Tu nu bei. Beau eu cu ai mei.

Ai lui au murit de plictiseală ȋntr-un bloc cu aproape patru nivele. Erau albi, purtau mereu halate lungi, albe şi ele, care ascundeau cămăși în dungi. Papucii erau albi, părul alb, ochii albi. Aveau patru degete la fiecare mână, iar pe al cincilea îl țineau mereu lipit de buze, la întâmplare. Cică așa li s-a dat ordin. Fiecare buză de păcătos are câte-un deget.

- Știi ce este curentul alternativ?, întreb eu.
- Mhm?
- Este atunci când închizi-deschizi, închizi-deschizi, închizi-deschizi ușile.
- Care uși? Că nici geamuri nu mai pun ăștia la case. Nu vezi? Le e teamă că se uită cineva în casa lor.

Am încuviințat. Era una din zilele când nu gusta nici sarcasm, nici ploaie, nici trânte psihologice până la ziuă. Era acea seară calmă, din nu-știu-ce lună, în care ne simțeam bine că eram acolo, fără să spunem aproape nimic.


20 aprilie 2017 – 25 februarie 2019, Constanța

Mania de după, intrată în grevă


Dumnezeu
ca un drog atotputernic
a fost oprit la granița
dintre timp și spațiu
atunci i-am amintit
de epistolele lui Horațiu

n-ai teamă
până și pe epitaful Tău
voi trasa o dungă
între bine și rău

n-ai teamă
din milă pentru îngeri
și sfinți adormiți de
epilepticul drog
voi scrie chiar și pe epitaful Tău
cu sânge de inorog


19-25 februarie 2019, Constanța

Sunday 24 February 2019

Lenjeria săracilor produce sârme


să nu vă mire că trenurile
vorbesc în șoaptă
atunci când transportă girafe
cu urme în jurul gâtului

în mijlocul furtunii
se opresc să ridice un cort
sunt gata de muncă
pentru ouă și șuncă

plătim bilet
circul începe discret
cu o femeie cu barbă rotundă
călare pe o cămilă scundă

ce sandale frumoase
cu barete de sârmă
are clovnul din colț
rezemat de o bârnă

ce urechi lunguiețe
ne-au crescut dintr-o dată
pe taraba unei piețe
doar mănușile albe ar mai fi
de-o carată


11-24 februarie 2019, Constanța

Saturday 23 February 2019

Blânzi meteoriți de-a valma


nu se mai taie
cordonul ombilical
cu precizie
se face o mică incizie
prin care Satana
umflă baloane de apă
burta femeii se crapă
și pruncul care mai are putere
se cară pe sine
spre punga de fiere

acolo se-ntorc rugăciuni
cu lopata
și...

gata


23 februarie 2019, Constanța

Nimburi abstracte


coșmarul copiilor născuți
și ne-ngrijiți
de mame drogate
care se-ntind pe spate
și fumează din creierii nopții
până la
Judecata de-Apoi

copiii se-mbulzesc
doi câte doi
prin gaura cheii
să scape de infernul femeii

uite-i cum țipă
când Dumnezeu își îndeasă
tutunul în pipă


23 februarie 2019, Constanța

Artistul negru aleargă prin Norfolk


dintr-o fântână arteziană curgeau
toate păcatele noastre
cu buze crăpate
și cănile sparte
așteptam o ploaie
o baie ar fi fost
de-ajuns
în acest cartier nepătruns
de artiștii vechilor spații
cărora nu le mai putem intra
în grații


23 februarie 2019, Constanța

În ciuda muritorilor


cum să vă spun?
am avut un an foarte bun
a avut grijă de mine
până la sfârșit
și acum
pentru că am murit

aș putea să vă povestesc
despre ce am găsit
dar...

m-am cam rătăcit


23 februarie 2019, Constanța

Thursday 21 February 2019

Același Berlin absent


s-au întors cormoranii albaștri
în cuiburile de protocol

băiețandrul acela spasmodic
cu degetul mijlociu cam frivol
se plimba de la un capăt la altul
al scenei
promovând ritualuri cu
sângele hienei

s-au întors cormoranii albaștri
ca o dungă pe fruntea
nimănui


21 februarie 2019, Constanța

Și păsările zboară pe margine


liliecii-au prins contur pe clanța ușii
în timp ce-n prag s-au sinucis
toți pescărușii
când mama care doarme lângă masă
îmi seamănă a cucuvea
care se gâtuie pe casă

așa că am uitat de bunăvoie strada
pe care vrăbiile se joacă de-a vânătorul
și de-a prada
îmi amintesc doar de păunii cu patine
și penele-n ruine

mi-a fost rușine
dar am priceput de la-nceput cum poate
o potârniche din înalta societate
s-aștepte scriitorii japonezi

nu trebuie să crezi
du-te și vezi!

ei stau aliniați pe măguri de coline
cu puștile-ndreptate către tine

ochesc, dar nu vor trage
decât dacă te-ntinzi
înspre fereastra dintr-o casă de oglinzi


3 noiembrie 2018 – 21 februarie 2019, Constanța

Sunday 17 February 2019

Putea fi smerit, dar nu cunoaște catifeaua


nu-i așa că invidiezi
meduzele buhăite la mal
tu iubești marea
soarele
căldura scârboasă a întregii
lumi
nimic nu te face
mai bun
ca stăruința în rămășițele
nopții eterne
nimic nu te înalță
mai repede
ca urmele sângelui tău
pe perete

inutil să-mi vorbiți de flori
și păduchi
colosala mizerie se dezvoltă
la cald
contribuiți cu prisosință
de pe acest scaun înalt

curat este frigul
curată e moartea
le-mbolnăviți cu lumini, bucurii

ce bine ar fi
dacă nu am mai fi!


17 februarie 2019, Constanța

Friday 15 February 2019

Doi copii


privim iar lumea de departe
cu o dorință de a fi
mai mult copii

și dacă-i noapte
sau alergăm pe neștiute
printre coclauri verzi
care erau păduri
nu poți să-nduri

cum nu poți îndeletnici un asfințit
cu o culoare pentru orbi

aceștia nici nu s-au gândit
la un detaliu ne-nsemnat

și tu, și eu – doar doi copii
care probabil n-au contat


10 februarie 2016 – 15 februarie 2019, Constanța

Thursday 14 February 2019

Himerele îmi ling vorbele în gând


îmbolnăvirile stăteau cu mine
la masa rotundă
în timp ce le împărtășeam
din secretele
suflatului în pungă

nu mai aveam farfurii dintr-acelea
pătrate
așa că îmi tăiam din păr
doar pe jumătate

se-ascundeau sub farfurii
de dulceață
sau de teama schimbării la față

ele-mi spuneau de una,
de alta
iar eu îmi aminteam
de Malta


14 februarie 2019, Constanța

Prin tavernă zboară koala


considerăm că avem un plan
orizontal
pe care așezăm câteva năluci
negre tuci
apoi lăsăm păianjenul să
coboare
pe ligamentele lor gălbioare

ce bucurie!
nimeni nu știe că noi
cântăm împreună
despre cotoare de mere
și lună

nimeni nu știe
că noi ne ascundem într-o alună
și cântăm împreună
ne ținem de mână

până-o ucidem
pe zâna cea bună


14 februarie 2019, Constanța

Monday 11 February 2019

Mesaj rafinat pe un parapet balcanic


cred că m-am născut cu suflet bun
bun de-ntors pe toate părțile
leproșii cântăreau hainele lui Dumnezeu
aveau din verdeața urzicii
prinsă de buza bunicii
mică de tot, închisă-ntr-o cușcă

dracul mai trage o dușcă
apoi se apucă de săpat
șanțuri inutile
pentru îngeri în scaun cu rotile

nu-l pot lăsa așa
să obosească
îi trebuie numaidecât o tichie

fie!

jupoi dintr-o broască

domnul cu lopata m-a-nvățat să
m-aplec
atunci când sărut lighioane

frumoasă priveliște-n burta gândacului
cu fălci dolofane!


6-11 februarie 2019, Constanța

Târziu


dacă tot ne întrebăm degeaba
despre retorica absolutului
poate că răspunsul conține
un umor de nesuportat

și plângi
în timp ce strângi la piept
păpuși decapitate

un fel de ipocrizie a monumentelor
de a se eroda
odată cu trecerea timpului
odată cu trecerea ta


8 octombrie 2018 – 11 februarie 2019, Constanța

Sunday 10 February 2019

Numele favorabil se încheagă


să îmbătrânim numai
pe partea stângă a inimii
acolo unde liliecii își fac semne
pe aripile lor ca niște lemne

să ne acoperim cu danteluri
și prapuri
aduse de pe fundul unor lacuri

să îmbătrânim numai azi
și numai pe partea stângă
apoi să ne-așezăm la dreapta Tatălui
și să Îl lăsăm
să plângă


10 februarie 2019, Constanța

Friday 8 February 2019

Ravagii trecute prin naftalină


ordinul cavalerilor a luat sfârșit
de-acum vom lupta ca lupii

așa le-a mărturisit păstorul Iain
târgovețul de vreascuri

și-au eliberat femeile
una câte una
casele
una câte una

apoi au plecat liniștiți la slujbă
se priveau cu scârbă

și-au așezat săbiile cuminți la intrare
și fiecare
s-a ghemuit pe câte o bancă de lemn
au așteptat un semn

cântau „Aleluia”

numai de față cu Dumnezeu și cu sfinții
puteau să le scoată din rădăcină dinții
cu vârful săbiilor trecute prin prescuri

cântau „Aleluia”
printre dărâmături


8 februarie 2019, Constanța

Labirintul unei femei dezbrăcate


la un moment dat
suntem nevoiți
să ne-aruncăm frații
înjunghiați
peste bord

la marginea unui nesfârșit
fiord
undeva prin vechea Scoție
încă se-nnoptează
încă se cântă
din lăutele femeilor
nepregătite de nuntă

cât de frumos
cât de frumos
am stat și le-am ascultat
la marginea unui fiord
nesfârșit
îndepărtat


8 februarie 2019, Constanța

Monday 4 February 2019

În Bucovina


urcăm sub munte ca într-o poveste
coboară luna până sus pe creste
odihnă și în tihnă și în tină
o, Doamne, câte sunt și n-au să vină!

lupoaicele dau lapte la răscruce
se-ntoarce iarna noastră când se duce
o, du-mă pe o dună de nisip
Tu, Doamne, câte vezi și nu au chip!

coboară toate-n jos și-n sus nu urcă
decât prin firul neted de năpârcă
o, unde e când unduie lumina?
Tu, Doamne, cum cobori în Bucovina!


4 februarie 2019, Constanța