Rupestru, ponorul de ape,
Alunecă-n braţe de iele,
Brăzdând printre nişte hârtoape
Poiană de crude nuiele.
La marginea ei, odihneşte
Pădurea de seculari
Şi-n mijloc, magnific, domneşte
Stejarul dintre stejari.
Călare, pe-un roib de argint,
Un tânăr din neguri răsare,
Cătarea din noapte ferind,
Ducând-o, în tropot, spre zare.
Potrivnică-i este cărarea,
Şi vântul în piept se-opinteşte –
C-un muget, îşi strânge suflarea,
Când luna, pe poale-l primeşte.
Sleit de o fugă nebună,
Descalecă lângă stejar
Şi-n tihnă, sub clarul de lună,
Aprinde văpăi din amnar.
Din limbile roşii de foc,
Scântei dănţuiau pe mălini
Şi luna se prinse în joc,
Pe ochii-i de patimă plini.
Stejaru’-ndură să-i vorbească
De iapa de cuarţ dintr-un crâng,
Cu sălcii ce par să zdrobească
Oglinda de lac ce o plâng:
„Pe ea o-mblânzeşti dimineaţa,
Când roua îi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.”
În zorii ce tocmai mijeau
Din negura nopţii, călare,
Un tânăr, cu ochi ce-i sclipeau,
În crângul de sălcii dispare.
O vede păscând lângă lac
Cum rumegă poamă cu poamă;
În rouri, pe coadă cum zac
Culorile-i tulburi din coamă.
„Trecuturi din mine te sapă
Şi limba-ţi prea rece şi udă
Îmi spumegă linişti şi-ndoapă
Din rana deschisă şi crudă.”
„Pe mine m-auzi dimineaţa,
Când roua îmi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.”
În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, împietrit –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n prasiolith.
„Pe ea o-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-i cade pe faţă,
Pe ea o adapi din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.”
„Trecuturi din mine te sapă
-n lumina, ce naşte o undă,
Din ochii mei, vino, te-adapă,
Dorinţele-n mine abundă...”
„Pe mine-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-mi cade pe ceafă
Şi eu mă adap din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.”
În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, coralin –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n jasp cristalin.
„Îţi stă la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vorba ei dulce, -amuţită,
Purtată pe vântu-n ecouri.”
„Trecuturi din mine te sapă,
Dar stai liniştită, sub nouri;
Din trupul meu, vino, te-adapă,
Te port ca pe vânt, în ecouri...”
„Îţi stau la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vocea mea dulce, -amuţită,
Mă porţi ca pe vânt, în ecouri...”
În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, atârnat –
Lăsase să-i scape din pleoapă,
O lacrimă-n onix turbat.
„Şi pasu’-şi scoboară-n odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-şi văpaia
Ce naşte suav peste nuri.”
„Trecuturi din mine mai sapă
Şi buze-nfloresc peste guri...
Din coapsele mele te-adapă
Şi naşte-mă din ai tăi nuri.”
„Eu pasu`-mi scobor în odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-mi văpaia
Ce naşte pe tine din nuri.”
În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, ochiul gol –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă în carneol.
„Pe ea o adormi în statuie,
Din daltă-i ciopleşti zece vise,
Potcoavele-i stând fără cuie,
Din pulpe crescându-i narcise.”
„Trecuturi din mine nu sapă.
Cu limba-ţi prea caldă şi moale,
Din tot ce sunt eu, tu te-adapă,
Toţi sfinţii din mine să scoale!”
„Pe mine m-adormi în statuie;
Din dalt-ai cioplit zece vise,
Potcoavele-mi sunt fără cuie,
Din pulpe-mi cresc astăzi narcise.”
Din palme-căuş ea se-adapă;
Cu ochii şi coama căruntă,
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n silex de nuntă.
Stejarul se-nclină pe ei,
Din ramuri le face divan,
Pe linişti le spulberă tei,
Cu perna din bolovan.
Clivajul se-ncântă pe moaşte,
Şi iapa se sparge-n femeie.
Din searbăd, din tot, ea renaşte,
Înfiptă-n grumaz, o camee. 11-15 mai 2016, Constanţa
Notă: pentru o mai bună înţelegere a liniilor de dialog, urmăriţi legenda:
Stejarul
Tânărul
Iapa de cuarţ
