Numai noaptea ştiu de tine

Ce nemernică eşti, noapte,

Cu fir galben prins în lună

Şi cu limba mătrăgună

Între buzele răscoapte.

Mai subţire ca o liră

Şi mai unsă ca un zeu.

Cine? Tu! Doar n-oi fi eu,

Uite luna cum respiră!

Galopează căpriorii

Pînă dincolo de șuier

Şi mă-nchizi adînc în fluier.

Cine? Tu! N-or fi cocorii!

Noapte, vine-o babă veche,

Pare-se că-i zîna bună.

Cine? Eu! Doar eu sunt lună

Cînd mă spînzuri de ureche.

Mare lină şi docilă

Mi se-aşterne-mpăturit.

Noapte, sincer te-am iubit

Ca pe-o crîncenă pastilă.

Şi s-au dus o iarnă, trei,

Poate nouă ni se pare,

Noaptea sare şi răsare.

Ce nemernici dumnezei!

26 aprilie 2017 – 5 decembrie 2018, Constanţa

Negură peste tine, netimp peste noi

A noastră amuţire ne îngheaţă

În statuete scoase-n iarmaroc

Şi-n fiecare zi o precupeaţă

Ne dă târcoale pentru câte-un troc.

Se poate să avem un preţ de iarnă,

Pentru-a rămâne drepţi, măcar întregi,

Însă din purgatoriu parcă toarnă

Jăratec – apoi apele culegi...

Să ne iubim, că suntem închisoare

Pentru nădejdea ce ne este sclavă,

Să ne iubim, că suntem şi strânsoare,

În lumea fericită şi mârşavă.

Să ne urâm, că suntem locuinţă

De suflete, pe frunze de pelin

Şi câteodată, din obişnuinţă,

Gustăm amar, puţin câte puţin.

Să ne minţim că suntem veritate,

Înscrişi curat pe câte o tăblie,

Stând ca un epitaf într-o cetate

A simţurilor, care ne îmbie.

Să ne-amintim că suntem arbalete,

Ce trag săgeţi înspre iubiri de foc;

Şi totuşi, – îngheţate statuete – ,

Ne vinde precupeaţa-n iarmaroc.

31 mai 2016, Constanţa