Când singurătatea mută
Ar putea urla orbirea,
Eu îmi pipăi, ca o slută,
Şi turbarea, şi simţirea.
Pe o coardă prea întinsă,
Ochiul mi se balansează,
Iar din gura mai încinsă,
Colectivul îl blamează.
A-nvăţa să cugeţi bine
Făr’ de cuget învăţat,
Este înecarea-n sine
Pentru eul deşertat,
Fie în nisipul dunei,
Ce de ploaie nu-i atins,
Fie în cocoaşa lunei,
Mestecată-n jar încins.
