Fiicei mele

micuţa mea

cu ochii prinşi în catarame

lâncezeala pescăruşilor morţi

limpede ca perla din scoică

limpede ca puiul din ou

limpede ca miezul de nucă

te va îmbrăca

până în primul abis

în care vei zăbovi

preţ de o infinitate

tu încă nu ai habar

de animalele bipede

ori de păsările liniştite

micuţa mea

cu ochii storşi în ghiocei

aşteaptă-mă pe buza prăpăstiilor

săpate de mine

cu linguriţa

primei împărtăşanii

24 martie 2017, Constanța

Otrava începutului meu

Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu

Şi-apoi am resădit-o-n germinaţii;

Vâsleşte limba între imprecaţii

Şi îmi vâsleşte sarea-n ochiul greu.

Domoală şi cuminte, m-am născut

Pe două căi absente în durere,

Din iută-acoperindă şi părere

Paradă am făcut de la-nceput.

Mă-mpinge umbra către o lumină

Târâtă dintr-o biblie de talc,

Napalmul de pe drumul ce încalc

M-aruncă până dincolo de vină.

Te iert! Te iert! Şi visul îl deşir

Printre copacii noi, şi verzi, şi grei;

M-aleg pe mine dintre dumnezei.

Pe mama nu mai pot să o respir.

12 martie 2017, Constanţa

Povestea mea

Ce au avut cu mine nu mai ştiu,

M-au dus spre târguială ca pe-un miel,

Aproape mort, aproape crud şi viu.

Nici precupeţii nu erau la fel.

I-am întrebat pe drum de căi şi cai.

Tăcuţi, treceau prin botniţă minciuni,

Şopteau la-ntorsături, amarnic, „Hai,

Păşeşte pe jăratec şi tăciuni”

În urma mea creşteau magnolii reci,

Şi gri, şi negre, – tulburi ca un fum.

Şopteau la-ntorsături, amarnic, „Treci,

Pe-aici toţi mieii au un singur drum”

Şi noaptea prelingea stele pe cer

Din carul mic în carul mare. Ger,

Furtună, ploaie deasă, ploaie gri,

Adulmecând toţi mieii vii, aproape vii...

I-am întrebat pe drum de lemn încins

Şi cuie şi trei cruci de-mi pot lăsa.

Aproape de sfârşit, aşa, învins,

Şopteau la-ntorsături povestea mea.

Ce au avut cu mine nu mai ştiu.

Aproape de sfârşit, ce nenoroc

Să-mi fie trupul mort ca unul viu,

Trecând pe drum ca sabia prin foc.

2 februarie 2017, Constanţa

Închistare de seară – ţării mele

Zăvoaiele nu mai cresc,

Munţii se despăduresc,

Mările se neliniştesc,

Frunţile îmbătrânesc,

Copiii nefericesc,

Părinţii se răzvrătesc,

Iernile înnebunesc,

Verile lungi se feresc

De seri, ce dezmorţesc

Umerii, ce-mi dezgolesc

Atunci când toate privesc

Cu ochii-nchişi nefiresc;

Aşa că precupeţesc

Colţ din albastrul ceresc

Şi-aştept şi eu să plesnesc

Pe ramul primăvăresc.

Aş vrea să îmi vând din tăcere.

Pe străzi mi se vinde plăcere

Şi acasă nimeni nu-mi cere

Să îmi coc iar o pâine din grâu,

Să aduc apă rece din râu,

Să îmi ţin calul negru în frâu,

Să umplu stupina cu miere,

Să fac ciocârlia să zbiere,

Să văd cum din mine, tot, piere

Zăvoiul. – Iar munţii şi marea

Să-mpreune cerul cu zarea,

În ţara ce azi mi-e salvarea.

19 septembrie – 01 decembrie 2016, Constanţa