Otrava începutului meu

Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu

Şi-apoi am resădit-o-n germinaţii;

Vâsleşte limba între imprecaţii

Şi îmi vâsleşte sarea-n ochiul greu.

Domoală şi cuminte, m-am născut

Pe două căi absente în durere,

Din iută-acoperindă şi părere

Paradă am făcut de la-nceput.

Mă-mpinge umbra către o lumină

Târâtă dintr-o biblie de talc,

Napalmul de pe drumul ce încalc

M-aruncă până dincolo de vină.

Te iert! Te iert! Şi visul îl deşir

Printre copacii noi, şi verzi, şi grei;

M-aleg pe mine dintre dumnezei.

Pe mama nu mai pot să o respir.

12 martie 2017, Constanţa