Martie, ziua 2, anul ăsta

Mă uit la ceas. Pendula arată că mai sunt şapte minute şi câteva secunde până la miezul nopţii. Aha. Carevasăzică, toată copilăria mea a fost o minciună. Cenuşăreasa trebuie să fi fost foarte stresată la bal, de emoţii şi-o fi pierdut pantofiorul. Pentru că, după spusele poetului Eduard Zalle, ora miezului nopţii este ora mai puţin a miezului şi mai mult a nopţii, căci de nu termin urgent (sic!) cronica pentru seara asta, o noapte cruntă se va lăsa peste...

Şi zâmbesc, amestec în cafea şi zâmbesc la cât de multe vase şi păcate am de spălat, dar cui îi mai pasă, azi a fost ziua mea! Pentru două ore şi încă puţin, a fost ziua în care am primit cele mai multe cadouri.

Azi am binevoit să o însoţesc pe fiica mea la întâlnirea Cenaclului "Glykon" :)"Hai, mamă, hai, mamă, că iar întârzii!". "Ştiu, ştiu, dar părul, dar aia, dar cealaltă". Dă-l naibii de păr, nimeni nu se uită la cum arăţi, în cel mai dezastruos caz, ar putea scrie despre el în ziua următoare...

În faţa curţii, la poartă, poetul Edy Rosen. "La naiba, nu ştiu nimic despre el, cu adevărat, trebuie să-l prezint". Zâmbesc, trebuie să păstrez aparenţele (ce expresie anapoda, cum să păstrezi aparenţele? Dacă sunt aparenţe, nu sunt şi trecătoare, n-ai cum să le păstrezi?)

Ajung în curte. La masă, poetul Eduard Zalle, poetul George Mihalcea, doamna Adriana Mardarescu, doamna Elvira Raceala. Iar i-am zis "săr'na" lui George Mihalcea, iar mi se pare o blasfemie că nu îi spun "domnul". Nu vrea, şi pace! Tot îi zic, nu mă dezic. Din vorbă în vorbă (aşteptând restul personajelor principale), ajungem la primul cadou! Poezia Alexandrei Mihalcea, fiica. Menţionează, sunt interesată. Tocmai ce am citit "Pâinea noastră cea de toate zilele". Pe gustul nopţilor mele :) De primăvară. De vară. De toamnă şi iarnă. Şi rană. Şi Poe, şi Plath. Dar vă las pe voi să căutaţi mai multe.

Revenind...

La scurt timp, apar şi învitaţii mei (pe unul am uitat cum îl cheamă...). Iubitori de poezie şi toate cele (după 73 de minute cu Alexandra Mihalcea mi-au pierit cuvintele, cel mai probabil voi utiliza un limbaj de lemn). Adrian Geicu şi prietenul, care s-au alăturat grupului.

Înăuntru ne aştepta Laurentiu Marinescu, pe câteva acorduri-exerciţiu.

Un al doilea cadou, din partea doamnei Adriana Mardarescu :) "Până la capăt", Adrian Păunescu. Mulţumesc!

În deschidere, am menţionat faptul că putem spune deja "întâlnirea trecută". Cu privirea uşor tâmpă, îl introduc pe Edy Rosen în peisaj. Al treilea cadou. Citeşte. Scriitorul este psiholog. Doctor. Are deja două volume publicate. Dar nu despre asta este vorba. Putea să aibă şi zece. Este poezia pe care o scrie. Pardon, Poezia. De prisos orice laudă, orice adulaţie. O mostră:

"Uneori cînd timpul ni se scurge de pe oase
şi Dumnezeu coboară iertarea într-un Prunc,
îmbrăţişarea-ţi caldă, cu degete ploioase
brăzdează dragostea pe trupul meu de runc." ("Uneori am o ţară" - Eduard Rosentzveig)

După recitalul deosebit al lui Edy, urmează Laurentiu Marinescu, un alt cadou al serii. Surpriza destăinuirii momentelor sensibile în cenaclul de la Tulcea, amintiri comune cu distinşii de faţă; apoi două melodii.

A urmat un moment aparte, care a intrigat şi generat discuţii pe marginea textului citit: Tiberiu-Eduard Zalle (proză). A citit Eduard Zalle. Păreri pro şi contra, stil abordat, temă, încadrare, impact şi referinţe, atât cât a permis timpul limitat. Interesant este că pe fiecare a marcat un anume pasaj, de la metamorfoza kafkiană la istoria Führer-ului într-o comparaţie seacă, dar fluidă, până la umorul amar, subtil şi greoi din finalul textului. O proză promiţător de captivantă, din care vom mai citi la întâlnirile viitoare.

Imediat după domolirea dezbaterilor, George Mihalcea ne-a purtat printr-un periplu chinuitor de real, dar necesar, al transformărilor suportate de literatură, menţionând nume importante, ce aparţin ultimului sfert de secol trecut, precum şi notabile personalităţi care încă mai contribuie la îmbogăţirea spaţiului cultural. Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Traian T. Coşovei, Adrian Suciu sunt doar câteva exemple demne de reţinut şi... citit.

Cu o avalanşă de metafore, Silvia Bitere a susţinut recitalul de poezie cu o mână, iar cu cealaltă avea să sugrume din aerul care, cumva, rămăsese nerespirat de noi, ascultători şi privitori în pământ. O forţă în voce, în vers, în spirit. Iată şi mostra:

"nu vorbi despre apa schimbată-n vin
schimbă tot ce e dulce în sare pentru răni
mierea dă-le-o femeilor pentru frumusețe
să stea lipite cu buzele la ferestre
în așteptarea unui călăreț fără cap" (dintr-un volum în lucru - Silvia Bitere)

În încheiere, Laurentiu Marinescu ne-a încântat cu alte trei melodii, care au rotunjit o seară încărcată de literatură bună, nouă şi veche, greutatea pe care o simt şi acum, undeva, pe unul din umeri.

Peeee umăăărul ceeelăălalt... E VINA! Vina că nu am terminat de scris cronica până la miezul nopţii! Am zis că va fi scurtă. Păi, e scurtă, e minusculă faţă de ceea ce ar fi trebuit să scriu. Fiecare moment a fost un cadou pentru mine! Eu, cea oropsită şi orfană de poeţi, în ultimii 12 ani. Cauza principală a întârzierii mele este fiica poetului George Mihalcea, Alexandra, pe care am "răsfoit-o" preţ de 73 de minute pe ceas, în timp ce scriam ori intenţionam să scriu ceea ce unii ar numi "coşmarul lui Balzac". Nu am glumit când am spus că aş citi la nesfârşit din acest scriitor, care... Dar ia mai citiţi şi voi, mai ales că aveţi de unde! Începeţi cu "Pâinea noastră cea de toate zilele", continuaţi cu Edy Rosen, adăugaţi Silvia Bitere şi, mai spre dimineaţă, când aveţi mintea limpede şi gândurile tulburi, rugaţi-vă pentru o nouă intervenţie de proză a lui Tiberiu-Eduard Zalle, pentru că finalul doar ce a început :)

ÎNTR-UN FINAL (asta e pentru George Mihalcea), sunt epuizată şi nici toate podgoriile de cafea din Brazilia nu mă mai salvează, dar ÎN ALT FINAL, ceea ce am scris este scurt, sec şi la obiect.

No se puedes, la vida es scorta.

Va urma (?!)