Follow me on FB

Showing posts with label roman. Show all posts
Showing posts with label roman. Show all posts

Friday, 18 January 2019

Dumnezeu scrie un roman prost


Doamne!
Te rog eu, Doamne,
mai lasă pixul jos din mână
ne-am săturat de glume!

bărbații care se cred femei
sunt chemați la doctor
nu pentru a fi căutați de ouă
ci pentru a li se-ngriji uterul
dat pe din două

femeile care nu se mai cred femei
lasă uterul în voia Ta
nu prea mai au cum riposta
vin câte trei
se-așază la rând
și pun gând rău

citim și noi din romanul Tău

Doamne!
doamne nu mai avem
avem doar fără uter
sau bolnave de el


10-18 ianuarie 2019, Constanța

Thursday, 8 June 2017

Limba asta veche şi română


Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuți,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.


5-8 iunie 2017, Constanţa