Follow me on FB

Showing posts with label nisip. Show all posts
Showing posts with label nisip. Show all posts

Saturday, 11 March 2017

Pe pragul de nisip

închid ochii
deschid palmele
primesc luna pe obrazul drept
cu mâna dreaptă apuc
o stea
o pun în ochiul stâng
apoi
cu mâna stângă
apuc de colţul drept al cerului
şi cu dreapta, de stângul

încrucişez Universul
mi-l aşez la gât
şi pornesc pe drum
în linişte
călare
pe o lebădă

30 august 2016 – 11 martie 2017, Constanța

Sunday, 25 September 2016

Regina de nisip

Plămada palmelor terestre,
Meteahna muzelor rupestre,
Orânduite-n sanctuar –
Un orologiu-n estuar;

Apele tulburi greu mă poartă
Sub ceaşca cerului cu toartă,
De care mă atârn în vis,
Cotrobăind prin paradis

Minunea unui curcubeu,
Descoperită de un zeu,
Devine-n vis realitate,
Pentru o mie de păcate,

Desăvârşite într-o doară,
Fără vreo limită precară,
Secretizată de amurg,
Sub norii molcomi, care curg

Spre ziua zilelor dintâi,
Spre ora-n care tu rămâi
Atât de mut şi de miop,
La soarele-n caleidoscop.


19 august – 25 septembrie 2016, Constanţa