Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.
Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.
Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,
Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim
Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.
Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim
Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.
Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim
Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,
Dar poate este prea târziu,
La masă cu un heruvim.
8
septembrie – 17 octombrie 2016, Constanţa
