stau copiii resemnați
pe o bancă
într-un parc
şi își caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?
trece parcă
dimineața
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi
şi copiii resemnați
care-şi caută lumină
sorb ușor din luna plină
măduva de condamnați
la această agonie
o iubire de morfină
muguri zdrențuiți de vânt
se înghesuie-n ruine
şi din neguri parcă vine
raiul iadului meu sfânt
25 februarie 2018, Constanţa
