Follow me on FB

Tuesday 31 May 2016

Negură peste tine, netimp peste noi

A noastră amuţire ne îngheaţă
În statuete scoase-n iarmaroc
Şi-n fiecare zi o precupeaţă
Ne dă târcoale pentru câte-un troc.

Se poate să avem un preţ de iarnă,
Pentru-a rămâne drepţi, măcar întregi,
Însă din purgatoriu parcă toarnă
Jăratec – apoi apele culegi...

Să ne iubim, că suntem închisoare
Pentru nădejdea ce ne este sclavă,
Să ne iubim, că suntem şi strânsoare,
În lumea fericită şi mârşavă.

Să ne urâm, că suntem locuinţă
De suflete, pe frunze de pelin
Şi câteodată, din obişnuinţă,
Gustăm amar, puţin câte puţin.

Să ne minţim că suntem veritate,
Înscrişi curat pe câte o tăblie,
Stând ca un epitaf într-o cetate
A simţurilor, care ne îmbie.

Să ne-amintim că suntem arbalete,
Ce trag săgeţi înspre iubiri de foc;
Şi totuşi, – îngheţate statuete – ,
Ne vinde precupeaţa-n iarmaroc.

31 mai 2016, Constanţa

Monday 30 May 2016

The Scarlet Harle-queen

Narcotic through my bones, a crescent moon has risen
And blasted into fire, making desire prison;
Though I don't seek its end into my deepest fears,
I shall conceal myself throughout the time she sneers.

Beyond the hips in pain, a blooming flesh bestows
Upon the silhouette of you and me, when pose:
A torment of the crystals, a suffering that vex,
A painting, which succumbs to never-ending hex

30th May 2016, Constanta, Romania

Saturday 28 May 2016

Stele de mare

Vapoare, în zare, se-ncumetă-n fum,
Prin porţi descuiate de crivăţ şi foc,
Să-şi facă din ape, spre tine, un drum,
Ce-nchide, în mine, iubirea la loc.

Se duce apusul să-mpiedice norii
Să-şi facă din nave leagăn de umbre –
Pe-obrazul ce parcă se luptă cu sorii,
Se-aşază-n tăcere tăcerile-mi sumbre.

Nopţile-mi dorm prin calendare,
Zilele curg în pahare de aur,
Vapoare se pierd la apus, înspre zare,
Cu ore ciobite în palme de faur.

Spumegă valuri, la maluri, zadarnic,
Nisipul se calcă pe scoici de granit –
Departele-ţi face dosar de fugarnic,
Gonind spre pustiuri ce nu te-au hrănit.

O pânză pluteşte pe oglindirea
Apelor, care, spre tine-au crescut,
Pluteşte-n derivă, spre nicăierea,
Pe ape ce drum fără drum au născut.

Răsare o lună curată şi albă,
Iar norii se-agită, pe mine tot cad,
Cu stele cuminţi, depănate în salbă,
Pe ochii în jind, privind dinspre vad.

28 mai 2016, Constanţa

Friday 27 May 2016

Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,
N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,
Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?
Din buze iveam pe trupuri clădiri,
Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,
Ne încălzeam cu focuri din paie,
Ninsorile toate ştiau că te chem,
Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,
Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,
Iar noi dezmorţeam din umeri povara,
Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;
Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...
N-aş mai aprinde făclia-napoi,
Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

27 mai 2016, Constanţa

Thursday 26 May 2016

Fuga de silfide

Ah, tunet în cer şi-n inima ruptă,
Ploaia pe ochii ce-mi oblojesc,
Fulgere stau pe liniştea suptă
De tot ce nu am şi mă împietresc!

Ah, lume nebună, lume nebună,
Totul, stupid, sfârşindu-mi trăirea,
Ce-mi scutură plâns pe braţe cu brumă,
Cuvinte-n balast, robindu-mi gândirea!

Ah, muzică nouă, de împrumut!
Lupii se-ntorc în haită, călare,
Din sec şi arpegiu – gol aşternut –
Pentru dispreţuri, pentru scalare!

Ah, liniştire, netulburare,
Rupe din cerul scurtelor nopţi,
Scoate-mi din mare învolburare,
Şi stele, şi lună, dacă mai poţi!

Ah, Univers, aşază-mă sus!
Uită-mă, Doamne, lasă-mi şirag,
Pe galaxia care-a apus,
Taina în care, iubitul meu drag,

Scoate armura şi-şi lustruieşte,
Ochii săraci de stele şi lună;
Vorbele-i dulci şi le chibzuieşte...
Ah, tunet în cer! O, lume nebună!

26 mai 2016, Constanţa

Tuesday 24 May 2016

Amândoi


ne-am împreunat mâinile
amândouă ca niște îngeri
într-o catedrală
clopotele din depărtare –
liniște

era zbuciumul din noi
sau toaca

punem amândoi melodia
pe note de subsol

sus
arpegiul e vechi


24 mai 2016, Constanța

Monday 23 May 2016

Vechime

Timpu-nvârte-n carusel
Peruzele în duel;
Noaptea nopţilor prelinge
O lumină, ce mă stinge.
Scriu cu alb din călimară
Cât îţi sunt eu de amară;
Din creion şi rumeguş,
Te împing pe repeguş.
Patul stă ca o peluză
Şi, cu perna la ecluză,
Îşi primeşte-n aşternut
Raza lunii, cât un cnut.
„Suflete, faci pantomimă?
Nu ştiai că e o crimă
Să te spânzuri de gâtlej,
Colăcindu-te în vrej?”

Peruzele în duel
Pe sub pleoape stau cercel,
Eu, cu vocea prea bolândă,
Stau, secundă de secundă.

Noaptea nopţilor prelinge
Pe prichiciul ce învinge
Câte-o ramură de brad.
Stele curg şi stele cad.

O lumină ce mă stinge
Se hlizeşte şi m-atinge,
Mă trimite în iatac,
Pentru un taifas c-un drac.

Scriu cu alb din călimară
Cum pe mine mă omoară
Drumurile-n depărtări,
Cu tălpi fără încălţări.

„Cât îţi sunt eu de amară
Tu să vii la mine, iară,
Să ne spovedim în taină,
Nimănui şi fără haină.”

Din creion şi rumeguş,
Trag o linie-arcuş;
De la pat până la prag,
Lunecă visul meu drag.

Te împing pe repeguş
Tu te plângi că e urcuş.
„Suflete, mai e puţin
Şi ajungem la venin...”

Patul stă ca o peluză,
Luna se muşcă de buză;
Prin pereţi, se ţin de mână
Umbrele de-o săptămână.

Şi cu perna la ecluză,
Dăinuiesc aşa, confuză,
Şi mă-ntreb, şi nu mă-ntreb
Când ai devenit pohreb.

Îşi primeşte-n aşternut
Graiul cucuvelei, mut,
Sufletul, care nu tace
Şi în piept, morman, îmi zace.

Raza lunii, cât un cnut,
Bate-n dorul necusut
Şi se-ncumetă pervazul
Să-mi primească tot necazul.

„Suflete, faci pantomimă?
Nu-nţelegi nici o centimă!
Suflete, să stai afară,
Cu alai şi cu fanfară!

Nu ştiai că este-o crimă
Să te uiţi cum îmi sublimă
Şi corvoada, şi dorinţa,
Şi pacea, şi suferinţa?

Să te spânzuri de gâtlej
Şi să nu îmi dai prilej
Să-ţi usuc săgetătura
Şi să-ţi vitregesc statura!”

Colăcindu-te în vrej,
Gândurile-mi faci vârtej;
Mi le bag într-un sertar,
Să devină clopotar.

„Colăcindu-te în vrej,
Să te spânzuri de gâtlej...
Nu ştiai că este-o crimă?
Suflete, faci pantomimă?”
Raza lunii, cât un cnut,
Se primeşte-n aşternut
Şi cu perna la ecluză,
Patul stă ca o peluză.
Te împing pe repeguş,
Din creion şi rumeguş;
Cât îţi sunt eu de amară,
Scriu cu alb din călimară.
O lumină, ce mă stinge,
Noaptea nopţilor prelinge;
Peruzele, în duel,
Timpu-nvârt în carusel.

23 mai 2016, Constanţa

Friday 20 May 2016

Medicina îngerilor

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,
Ce stai în pragul nopţii mohorât
Şi lasă-mi gura care necuvântă
Să împietrească-n marginea de gât.

Topeşte nişte ceară lângă uşă,
Pe fruntea ce mă mistuie spontan
Şi taie-mă în cuburi de cenuşă,
Luându-mă cu tine-n geamantan.

Cărarea ta să-nţepenească fierea
Ce veşted azi îmi doarme la picior,
Şi nopţi, ca iederi, să-şi întindă mierea,
Pe lacrimi ce-mi rămân agăţător.

Cu un pilug în groapa decadenţei
Şi altul sub toptanul de iluzii,
Te mai salut din poarta disidenţei,
Cu palma ponegrită de contuzii.

Tărâmul dintre noi se nesfărşeşte
Şi ce-i mai rău e că îmi pierd din minţi;
Suntem absenţi când totul se sfârşeşte,
Suntem orfanii care au părinţi.

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,
În catastiful vremii mă semnez –
Potrivnice-mi sunt toate, sunt înfrântă;
La capitoliul tău îngenunchez.

20 mai 2016, Constanţa

Sunday 15 May 2016

Iapa de cuarţ

Rupestru, ponorul de ape,
Alunecă-n braţe de iele,
Brăzdând printre nişte hârtoape
Poiană de crude nuiele.
La marginea ei, odihneşte
Pădurea de seculari
Şi-n mijloc, magnific, domneşte
Stejarul dintre stejari.

Călare, pe-un roib de argint,
Un tânăr din neguri răsare,
Cătarea din noapte ferind,
Ducând-o, în tropot, spre zare.
Potrivnică-i este cărarea,
Şi vântul în piept se-opinteşte –
C-un muget, îşi strânge suflarea,
Când luna, pe poale-l primeşte.

Sleit de o fugă nebună,
Descalecă lângă stejar
Şi-n tihnă, sub clarul de lună,
Aprinde văpăi din amnar.                        
Din limbile roşii de foc,
Scântei dănţuiau pe mălini
Şi luna se prinse în joc,
Pe ochii-i de patimă plini.

Stejaru’-ndură să-i vorbească                       
De iapa de cuarţ dintr-un crâng,
Cu sălcii ce par să zdrobească
Oglinda de lac ce o plâng:
Pe ea o-mblânzeşti dimineaţa,
Când roua îi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.

În zorii ce tocmai mijeau
Din negura nopţii, călare,
Un tânăr, cu ochi ce-i sclipeau,
În crângul de sălcii dispare.
O vede păscând lângă lac
Cum rumegă poamă cu poamă;
În rouri, pe coadă cum zac
Culorile-i tulburi din coamă.

Trecuturi din mine te sapă
Şi limba-ţi prea rece şi udă
Îmi spumegă linişti şi-ndoapă
Din rana deschisă şi crudă.
Pe mine m-auzi dimineaţa,
Când roua îmi calcă-n copite
Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa
Câmpiilor proaspăt cosite.

În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, împietrit –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n prasiolith.

Pe ea o-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-i cade pe faţă,
Pe ea o adapi din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.

Trecuturi din mine te sapă
-n lumina, ce naşte o undă,
Din ochii mei, vino, te-adapă,
Dorinţele-n mine abundă...
Pe mine-ncălzeşti cu sărutul
Luminii, ce-mi cade pe ceafă
Şi eu mă adap din ţesutul
Dorinţei din ochii-carafă.”

În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, coralin –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n jasp cristalin.

Îţi stă la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vorba ei dulce, -amuţită,
Purtată pe vântu-n ecouri.

Trecuturi din mine te sapă,
Dar stai liniştită, sub nouri;
Din trupul meu, vino, te-adapă,
Te port ca pe vânt, în ecouri...
Îţi stau la călcâi, liniştită,
Ferită de strânse lasouri,
Cu vocea mea dulce, -amuţită,
Mă porţi ca pe vânt, în ecouri...

În linişte, iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, atârnat –
Lăsase să-i scape din pleoapă,
O lacrimă-n onix turbat.

Şi pasu-şi scoboară-n odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-şi văpaia
Ce naşte suav peste nuri.

Trecuturi din mine mai sapă
Şi buze-nfloresc peste guri...
Din coapsele mele te-adapă
Şi naşte-mă din ai tăi nuri.
Eu pasu`-mi scobor în odaia
Doritelor dezinvolturi,
Din coapse crescându-mi văpaia
Ce naşte pe tine din nuri.

În linişte iapa se-adapă,
Cu ochiul pe ram, ochiul gol –
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă în carneol.

Pe ea o adormi în statuie,
Din daltă-i ciopleşti zece vise,
Potcoavele-i stând fără cuie,
Din pulpe crescându-i narcise.

Trecuturi din mine nu sapă.
Cu limba-ţi prea caldă şi moale,
Din tot ce sunt eu, tu te-adapă,
Toţi sfinţii din mine să scoale!
Pe mine m-adormi în statuie;
Din dalt-ai cioplit zece vise,
Potcoavele-mi sunt fără cuie,
Din pulpe-mi cresc astăzi narcise.

Din palme-căuş ea se-adapă;
Cu ochii şi coama căruntă,
Lăsase să-i scape din pleoapă
O lacrimă-n silex de nuntă.

Stejarul se-nclină pe ei,
Din ramuri le face divan,
Pe linişti le spulberă tei,
Cu perna din bolovan.
Clivajul se-ncântă pe moaşte,
Şi iapa se sparge-n femeie.
Din searbăd, din tot, ea renaşte,
Înfiptă-n grumaz, o camee

11-15 mai 2016, Constanţa

Notă: pentru o mai bună înţelegere a liniilor de dialog, urmăriţi legenda:

Stejarul
Tânărul
Iapa de cuarţ