Vechime

Timpu’-nvârte-n carusel

Peruzele în duel;

Noaptea nopţilor prelinge

O lumină, ce mă stinge.

Scriu cu alb din călimară

Cât îţi sunt eu de amară;

Din creion şi rumeguş,

Te împing pe repeguş.

Patul stă ca o peluză

Şi, cu perna la ecluză,

Îşi primeşte-n aşternut

Raza lunii, cât un cnut.

„Suflete, faci pantomimă?

Nu ştiai că e o crimă

Să te spânzuri de gâtlej,

Colăcindu-te în vrej?”

Peruzele în duel

Pe sub pleoape stau cercel,

Eu, cu vocea prea bolândă,

Stau, secundă de secundă.

Noaptea nopţilor prelinge

Pe prichiciul ce învinge

Câte-o ramură de brad.

Stele curg şi stele cad.

O lumină ce mă stinge

Se hlizeşte şi m-atinge,

Mă trimite în iatac,

Pentru un taifas c-un drac.

Scriu cu alb din călimară

Cum pe mine mă omoară

Drumurile-n depărtări,

Cu tălpi fără încălţări.

„Cât îţi sunt eu de amară

Tu să vii la mine, iară,

Să ne spovedim în taină,

Nimănui şi fără haină.”

Din creion şi rumeguş,

Trag o linie-arcuş;

De la pat până la prag,

Lunecă visul meu drag.

Te împing pe repeguş –

Tu te plângi că e urcuş.

„Suflete, mai e puţin

Şi ajungem la venin...”

Patul stă ca o peluză,

Luna se muşcă de buză;

Prin pereţi, se ţin de mână

Umbrele de-o săptămână.

Şi cu perna la ecluză,

Dăinuiesc aşa, confuză,

Şi mă-ntreb, şi nu mă-ntreb

Când ai devenit pohreb.

Îşi primeşte-n aşternut

Graiul cucuvelei, mut,

Sufletul, care nu tace

Şi în piept, morman, îmi zace.

Raza lunii, cât un cnut,

Bate-n dorul necusut

Şi se-ncumetă pervazul

Să-mi primească tot necazul.

„Suflete, faci pantomimă?

Nu-nţelegi nici o centimă!

Suflete, să stai afară,

Cu alai şi cu fanfară!

Nu ştiai că este-o crimă

Să te uiţi cum îmi sublimă

Şi corvoada, şi dorinţa,

Şi pacea, şi suferinţa?

Să te spânzuri de gâtlej

Şi să nu îmi dai prilej

Să-ţi usuc săgetătura

Şi să-ţi vitregesc statura!”

Colăcindu-te în vrej,

Gândurile-mi faci vârtej;

Mi le bag într-un sertar,

Să devină clopotar.

„Colăcindu-te în vrej,

Să te spânzuri de gâtlej...

Nu ştiai că este-o crimă?

Suflete, faci pantomimă?”

Raza lunii, cât un cnut,

Se primeşte-n aşternut

Şi cu perna la ecluză,

Patul stă ca o peluză.

Te împing pe repeguş,

Din creion şi rumeguş;

Cât îţi sunt eu de amară,

Scriu cu alb din călimară.

O lumină, ce mă stinge,

Noaptea nopţilor prelinge;

Peruzele, în duel,

Timpu’-nvârt în carusel.

23 mai 2016, Constanţa