Iapa de cuarţ

Rupestru, ponorul de ape,

Alunecă-n braţe de iele,

Brăzdând printre nişte hârtoape

Poiană de crude nuiele.

La marginea ei, odihneşte

Pădurea de seculari

Şi-n mijloc, magnific, domneşte

Stejarul dintre stejari.

Călare, pe-un roib de argint,

Un tânăr din neguri răsare,

Cătarea din noapte ferind,

Ducând-o, în tropot, spre zare.

Potrivnică-i este cărarea,

Şi vântul în piept se-opinteşte –

C-un muget, îşi strânge suflarea,

Când luna, pe poale-l primeşte.

Sleit de o fugă nebună,

Descalecă lângă stejar

Şi-n tihnă, sub clarul de lună,

Aprinde văpăi din amnar.                        

Din limbile roşii de foc,

Scântei dănţuiau pe mălini

Şi luna se prinse în joc,

Pe ochii-i de patimă plini.

Stejaru’-ndură să-i vorbească                       

De iapa de cuarţ dintr-un crâng,

Cu sălcii ce par să zdrobească

Oglinda de lac ce o plâng:

„Pe ea o-mblânzeşti dimineaţa,

Când roua îi calcă-n copite

Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa

Câmpiilor proaspăt cosite.”

În zorii ce tocmai mijeau

Din negura nopţii, călare,

Un tânăr, cu ochi ce-i sclipeau,

În crângul de sălcii dispare.

O vede păscând lângă lac

Cum rumegă poamă cu poamă;

În rouri, pe coadă cum zac

Culorile-i tulburi din coamă.

„Trecuturi din mine te sapă

Şi limba-ţi prea rece şi udă

Îmi spumegă linişti şi-ndoapă

Din rana deschisă şi crudă.”

„Pe mine m-auzi dimineaţa,

Când roua îmi calcă-n copite

Şi bobul se-ascunde-n fâneaţa

Câmpiilor proaspăt cosite.”

În linişte, iapa se-adapă,

Cu ochiul pe ram, împietrit –

Lăsase să-i scape din pleoapă

O lacrimă-n prasiolith.

„Pe ea o-ncălzeşti cu sărutul

Luminii, ce-i cade pe faţă,

Pe ea o adapi din ţesutul

Dorinţei din ochii-carafă.”

„Trecuturi din mine te sapă

-n lumina, ce naşte o undă,

Din ochii mei, vino, te-adapă,

Dorinţele-n mine abundă...”

„Pe mine-ncălzeşti cu sărutul

Luminii, ce-mi cade pe ceafă

Şi eu mă adap din ţesutul

Dorinţei din ochii-carafă.”

În linişte iapa se-adapă,

Cu ochiul pe ram, coralin –

Lăsase să-i scape din pleoapă

O lacrimă-n jasp cristalin.

„Îţi stă la călcâi, liniştită,

Ferită de strânse lasouri,

Cu vorba ei dulce, -amuţită,

Purtată pe vântu-n ecouri.”

„Trecuturi din mine te sapă,

Dar stai liniştită, sub nouri;

Din trupul meu, vino, te-adapă,

Te port ca pe vânt, în ecouri...”

„Îţi stau la călcâi, liniştită,

Ferită de strânse lasouri,

Cu vocea mea dulce, -amuţită,

Mă porţi ca pe vânt, în ecouri...”

În linişte, iapa se-adapă,

Cu ochiul pe ram, atârnat –

Lăsase să-i scape din pleoapă,

O lacrimă-n onix turbat.

„Şi pasu’-şi scoboară-n odaia

Doritelor dezinvolturi,

Din coapse crescându-şi văpaia

Ce naşte suav peste nuri.”

„Trecuturi din mine mai sapă

Şi buze-nfloresc peste guri...

Din coapsele mele te-adapă

Şi naşte-mă din ai tăi nuri.”

„Eu pasu`-mi scobor în odaia

Doritelor dezinvolturi,

Din coapse crescându-mi văpaia

Ce naşte pe tine din nuri.”

În linişte iapa se-adapă,

Cu ochiul pe ram, ochiul gol –

Lăsase să-i scape din pleoapă

O lacrimă în carneol.

„Pe ea o adormi în statuie,

Din daltă-i ciopleşti zece vise,

Potcoavele-i stând fără cuie,

Din pulpe crescându-i narcise.”

„Trecuturi din mine nu sapă.

Cu limba-ţi prea caldă şi moale,

Din tot ce sunt eu, tu te-adapă,

Toţi sfinţii din mine să scoale!”

„Pe mine m-adormi în statuie;

Din dalt-ai cioplit zece vise,

Potcoavele-mi sunt fără cuie,

Din pulpe-mi cresc astăzi narcise.”

Din palme-căuş ea se-adapă;

Cu ochii şi coama căruntă,

Lăsase să-i scape din pleoapă

O lacrimă-n silex de nuntă.

Stejarul se-nclină pe ei,

Din ramuri le face divan,

Pe linişti le spulberă tei,

Cu perna din bolovan.

Clivajul se-ncântă pe moaşte,

Şi iapa se sparge-n femeie.

Din searbăd, din tot, ea renaşte,

Înfiptă-n grumaz, o camee. 

11-15 mai 2016, Constanţa

Notă: pentru o mai bună înţelegere a liniilor de dialog, urmăriţi legenda:

Stejarul
Tânărul
Iapa de cuarţ