Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,

Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,

Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,

N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,

Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?

Din buze iveam pe trupuri clădiri,

Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,

Ne încălzeam cu focuri din paie,

Ninsorile toate ştiau că te chem,

Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,

Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,

Iar noi dezmorţeam din umeri povara,

Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;

Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...

N-aş mai aprinde făclia-napoi,

Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

27 mai 2016, Constanţa