Pe
mama am izbit-o-n Dumnezeu
Şi-apoi
am resădit-o-n germinaţii;
Vâsleşte
limba între imprecaţii
Şi
îmi vâsleşte sarea-n ochiul greu.
Domoală
şi cuminte, m-am născut
Pe
două căi absente în durere,
Din iută-acoperindă
şi părere
Paradă
am făcut de la-nceput.
Mă-mpinge
umbra către o lumină
Târâtă
dintr-o biblie de talc,
Napalmul
de pe drumul ce încalc
M-aruncă
până dincolo de vină.
Te
iert! Te iert! Şi visul îl deşir
Printre
copacii noi, şi verzi, şi grei;
M-aleg
pe mine dintre dumnezei.
Pe
mama nu mai pot să o respir.
