Gata, a venit momentul să scriu ce am de scris.

Acum, că a trecut momentul, pot să spun că sunt mult mai mişto decât Ureche sau Neculce, pentru că eu scriu despre viitorul lor, dar ei nu au scris niciodată despre al meu :)

Vineri, 21 aprilie anul acesta, a avut loc întâlnirea următoare a Cenaclului literar Glykon. De data aceasta, domnul George Mihalcea a fost cel care a introdus în program pe fiecare.

Apariţie nouă, deloc spectrală, materializată de Oana Cătălina Bucur, la secţiunea poezie. Pare-se că hazardul a fost laitmotivul episodului cu pricina, deoarece domnul George Mihalcea a întâlnit-o întâmplător într-o gară şi, din vorbă în vorbă, s-a ajuns la poezie, cine ce mai scrie şi iată că invitaţia a fost onorată cu succes. Oana este profă de ştiinţe socio-umane, licenţiată în filosofie, pictează propriile texte (la propriu - ne-a prezentat un volum de pictopoeme, care se pot observa în imaginile articolului), este pasionată de lucruri pe care din păcate nu le-am reţinut, dar care au, ştiu sigur, impact asupra evoluţiei sale artistice :) Din cartea primită cadou, "Transmutatio Mundi", George Mihalcea ne-a prezentat câteva texte scurte, fără titluri, în "versuri puţine, unde sunt adunate expresii poetice de impact, dar nu într-un mod violent", spune el. "Este o poetă veritabilă, care voit sau instinctiv şi-a condus textele către un nivel de sublimare nemaipomenit" (G. Mihalcea).

"îngerii vorbesc pe limba mea" (Oana Cătălina Bucur) - poem într-un singur vers.

Desigur, autoarea a accentuat nota hazardului şi a citit "poeme la întâmplare", în ideea că a deschis la întâmplare volumele şi a citit exact acolo unde s-a deschis. Pentru mine, pictopoemele au fost ceva inedit, le-am studiat îndelung după ce s-a disipat întâlnirea, nu numai datorită compoziţiei artistice, cât şi a problematicii textuale. Mulţumim, te mai aşteptăm, de-acum eşti glykoniană :D

Primul moment muzical: Laurentiu Marinescu. Melodii pe care le ascultăm cu mare plăcere :) O surpriză mare de tot pentru mine a fost atunci când am auzit versurile poeziei "Lampa stinge amorţeala" pe notele născute din talentul dumnealui. Vă mulţumesc frumos. Şi, desigur, îi spunem şi "Aşteptare", mai ales că a fost scrisă în perioada când Silviu era în voiaj şi mă anunţa că mai este foarte puţin şi ajunge acasă... O voi reasculta cu plăcere, atunci când vor apărea şi restul înregistrărilor de la întâlnirea noastră. O melodie nouă (paradoxal spus) pe versurile lui Eduard Zalle, "Cântec vechi". Dar "toate-s vechi şi nouă-s toate" (Eminescu). Prima dată a fost cântată în Timeless, atunci când am avut primul nostru recital "de scenă". Alte două melodii, din repertoriul binecunoscut deja al domnului Laurentiu Marinescu, au rotunjit acest moment frumos.

Domnul Constantin Ghiţă, care i-a urmat în program cantautorului Laurentiu Marinescu, a fost o altă surpriză a întâlnirii, de care se face vinovat, din nou, domnul George Mihalcea :) Constantin Ghiţă a frecventat cercurile Revistei Tomis, a navigat, a lucrat în Elveţia, în UK, dar "este născut şi dăruit poeziei", aşa cum ne prezintă domnul George Mihalcea. Iată că s-a întors în matca sa, prezentându-ne fragmente din prima carte de autor, "Hibernare", apărută în 1997 (autoarea graficii este chiar sora dânsului). Poeziile sunt apărute în ordinea inversă scrierii lor şi... chiar aşa ni le-a şi citit! "Este teluric şi diafan, spirit contorsionat, un suflet exilat oriunde, inclusiv în sine şi, sublimând aceste trăiri, ne duce în lumea lui", afirma George Mihalcea în momentul în care ne prezenta, pe scurt, cine este autorul. Textele sunt scrise în perioada 1978-1982, iar majoritatea volumelor au fost vândute cu precădere în Elveţia. Nu termină bine de spus ce şi cum despre ceea ce va urma să citească şi... apare domnul Walter Ghicolescu, care tocmai ce se întorcea de la cel mai recent concert avut cu numai o zi înainte. Recitalul de poezie al domnului Ghiţă a accentuat şi mai mult complementaritatea teluric-diafan. Metafore puternice, inedite, cu impact imediat.

Momentul muzical, susţinut de Lucian Gevelegian, a început cu versurile lui Sorin Poclitaru, "Tu, ca o ploaie". Minunate versuri, minunată interpretare. Şi, cum arta nu se dezice de spontaneitatea-i intrinsecă, i se alătură domnul Walter Ghicolescu cu un acompaniament de muzicuţă. Desigur, aceste momente sunt unice şi merită să le imortalizăm, atât cât se poate, numai şi numai pentru aduceri-aminte. Şi este de ajuns. A urmat domnul Gevelegian cu o compoziţie nouă, pe versurile poetului Eduard Zalle, "Atât de mult", apoi o a doua compoziţie nouă, de data aceasta pe versurile poetului George Mihalcea, "Veşnici doar în clipa-n care ne-am ştiut". La final, mai ales că era zi aniversară pentru cea mai bună voce din istoria folk-ului feminin românesc, nesfârşita Tatiana Stepa, "Copaci fără pădure", versuri Adrian Păunescu. Un moment absolut splendid, emoţionant, oferit către noi de domnul Gevelegian. Am cântat şi noi, timid, alături, dar eram acolo şi ne-o aduceam aminte, fiecare în sinea lui şi pentru sine.

A urmat o pauză de vreo zece minute, cât să mai pufăim şi noi şi să ne pregătim pentru partea a doua a programului, care a început cu Ionuţ Daniel Ţuca, procuror şi membru CUC :D (Cercul Umoriştilor Constănţeni). Umor, umor, dar ce umor 😂😂Bună intervenţie, cu secvenţe de rondel epigramatic (desigur, rădăcinile rondelului în umor se află şi-n satiră, ce credeaţi?), aşadar putem spune că domnul Ţuca ne-a trimis la începuturile rondelistice ale vremii. Am râs, am bătut din plame, ne-am amuzat. A intervenit şi domnul Petru Brumaru, completând atmosfera veselă şi colorată, apoi domnul Walter Ghicolescu, atenţie! :DRecită "Rondel aniversar", al lui Grumăzescu. 🤣😄Domnul Ţuca închide recitalul printr-un catren scris de G. Petrone. Frumos, domnule, mai vrem, mai vrem!

O intervenţie singulară, dar puternică, a avut-o domnul Daniel Dinca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care, spune el "nu scrie decât atunci când simte că poate să purifice sau să elibereze". Ne-a citit un basm, "Căprioara", care ne-a ţinut pe toţi cu suflarea tăiată. Emoţionant conţinut, final tulburător. Frumos, trist, moarte, iubire. Cele patru puncte cardinale ale artistului :)

Recitalul muzical de final a fost susţinut de Walter Ghicolescu. A venit cu melodii noi :D pe versuri mişto :D , mai ales de la a doua melodie în colo, că prima a fost pe versurile mele, "Echilibru-n eprube.. ăă pardon, piruetă" 🤣🤣😂Frumos tare a cântat-o. M-a făcut să cred că eu chiar am scris bine, deşi este efectul vocii şi a melodiei, ăsta e adevărul gol-goluţ :) Ei bine, a doua melodie, "M-a mângâiat un înger trist", versuri, George Mihalcea. Acea melodie care i-a scos din ţâţâni lacrimile autorului, în Timeless, pe când o auzea pentru prima oară pe acordurile din chitara lui Walter Ghicolescu. A urmat un cântec tot pe versurile lui George Mihalcea, "Psalmul rostuirii florilor de mac", care l-a ridicat din nou de pe scaun pe autor. Acesta a ţinut să-l îmbrăţişeze pentru momentul emoţionant. Este, oameni buni, este! Să îţi auzi, în modestia ta, versurile pe care le-ai putea crede poate umile, să le auzi rostite pe note muzicale, pe voce, chitară, este un moment de maximă intensitate. A continuat cu o melodie foarte veselă şi antrenantă, "Câmpenească", versuri Eduard Zalle, care ne-a adus zâmbete largi pe faţă, veselie, fericire. Şi, totuşi, lipsea cineva din peisaj. Parcă nu era echipa completă, fără Marin Sorescu! :D Desigur, "Contabilitate". Mulţumim, Marin Sorescu, pentru lecţia de viaţă-moarte, mulţumim Walter Ghicolescu, pentru lecţia de poezie-muzică!

Ne apropiem de final. Aşa, acum, că suntem la final, cum obişnuim la fiecare întâlnire, fiecare recită câte ceva ce îi place din literatura universală, creaţie proprie sau nu, fie că scrie sau nu. La acest eveniment participă toţi cei prezenţi, după bunul plac :) Domnul George Mihalcea a recitat "Carte poştală II", versuri Romulus Vulpescu, desigur, cu acelaşi talent de netăgăduit de recitator :) Eram toţi la Tîrgu Mureş, alături de cafeaua regretatului Vulpescu. Oana Cătălina Bucur ne-a recitat un text scurt, ales de mâna hazardului, eu am citit proza cu străinul şi negreala solară :D , domnul Daniel Dinca a recitat un poem creaţie proprie, fără titlu, a urmat domnul Ţuca, apoi domnul Walter Ghicolescu, care a recitat "Chibritul", cu aceeaşi dezinvoltură cu care ne obişnuieşte şi la concertele dumnealui, când alătură şi un moment de poezie recitalurilor sale, apoi poetul Eduard Zalle ne-a recitat din poetul neamului românesc, Eminescu, "De câte ori, iubito..." şi încă o poezie creaţie proprie, dedicată poetului Bacovia, "Plimbare funerară", sobră, neagră, profundă, intensă.

Atmosfera se liniştea. Chiar s-au citat versuri din "Linişte", a lui Blaga. Totul ca totul, dar seara s-a încheiat cu Nichita Stănescu. Şi cum să nu rupi liniştea cu o linişte şi mai mare, când Stănescu este ca o sabie de cuvinte înfiptă în tâmpla cărţilor ce vor mai fi venit după dânsul?

Următoarea întâlnire pişicheră va avea loc pe 3 ale lui mai, numai că noi vă anunţăm din timp, în timp şi spaţiu binecuvenit şi binemeritat deopotrivă, adicătelea pe Feisbuc.

Nu uitaţi să apreciaţi cu un like postarea, că am muncit vreo 4 ore la aducere-aminte 🤣😂🤣😂🤣😂 O să uitaţi, nu? Ok, ca să fiu sigură că aveţi motive clar întemeiate, bag nişte poze, spre mirarea publicului păpăcios de artă.

🤔... A, da! Posibil să fi transmis acum vreo săptămână o informaţie eronată dpdv istoric despre Copernic, dar perfect adevărată dpdv literar 🤥 Am spus că pe Bruno l-au ars pe rug şi pe Copernic l-au omorât. Păi, aşa e, oameni buni, nimic nu e greşit aici. Bruno era un susţinător al lui Copernic, iar o dată cu uciderea lui Bruno, ucideai şi toată conştiinţa antemergătoare spiritului său. Când l-au ars pe Bruno, l-au ucis şi pe Copernic. Şi, trist, mulţi încă o fac şi azi. 🙁

Mai bine mai târziu decât mult mai târziu

Au trecut cinci zile de la ultima noastră întâlnire a Cenaclului Glykon. Eram datoare cu o cronică ori o prezentare a evenimentelor în ordine cronologică, pe cât posibil. Staţi aşa să-mi fac o cafea, e de zis!

Revenind...

Prezidarea, de data aceasta, a fost făcută de Sorin Rosca, care a introdus pe fiecare în parte într-un stil inedit.

Exact atunci când te gândeşti că este penurie de talente fragede, apare cineva precum Andreea Miroiu. Şi are numai 17 ani, dar profunzimea gândurilor ei trădează o vârstă mai "coaptă", mai înrădăcinată în solul din care se plămădesc acele cuvinte care tulbură. Şi care te lasă tulburat pentru o vreme. Este voluntar al Crucii Roşii. A publicat în diferite reviste de cultură. Şi, tremurând lângă mine ca varga, aştepta sentinţa :) Ţin minte cum mă strângea cu putere de mână. Erau acele emoţii, ACELE emoţii, pe care le trăiam şi eu două zile mai târziu, când o strângeam cu putere pe Silvia Bitere, la evenimentul din Timeless. Andreea, "căprioara de mătase", îşi întâlneşte "cerbul de mătase" în universul ei poetic, printr-o incursiune ameţitoare de metafore noi, verzi, deloc foarte cuminţi. Nu îi este teamă de moarte cum nu îi este teamă de viaţă, iar acest lucru se reflectă în fiecare cuvânt pe care îl spune. A ascultat cu interes şi aplecare indicaţiile domnilor Eduard Zalle, Dan Jugănaru, George Mihalcea şi Sorin Rosca. Iată şi câteva fragmente din compoziţiile autoarei:

"Un înger în dizgraţie zace cu-o aripă frântă, într-o stepă uitată. Ultimul cerb de mătase a încremenit într-un salt, lepădându-se de propria rană. Din toate va rămâne un delir al clapelor bătute aiurea schimonosind un cântec de culoare albastră." (Cântec albastru - Andreea Miroiu).

După recitalul de poezie al Andreei, un alt debut, muzical de data aceasta, a purtat numele artistei Gabriela Tiu. Ne-a încântat cu Rapsodia I a lui George Enescu (mandolină). O interpretare care ne-a uimit. O a doua melodie, folk, pe versurile lui George Farcaş. Splendidă interpretare, de asemeni. Şi, în înceheiere, Balada lui Ciprian Porumbescu. Ceea ce nu ştie foarte multă lume este că Gabriela, împreună cu prietenul ei Andrei Giurgea (care a fost prezent în cenaclu şi a susţinut-o neîncetat), are un atelier de artă neomodernă. Nu vă spun nici eu foarte multe, dar vă invit să le vizitaţi pagina în care îşi prezintă lucrările :) https://www.facebook.com/RealArtCraft/ Felicitări, oameni frumoşi, pentru contribuţia voastră!

Sorin Rosca a introdus, mai departe, în peisaj, pe stimabilul Dan Norea, maestru al epigramelor, pamfletelor, poeziilor umoristice, vesele, satirice, prin a căror recitare ne-a descreţit frunţile total şi iremediabil. Cea mai dragă poezie a sa, "Facerea lumii", scrisă în 1973, a deschis recitalul dumnealui de poezie. Iată un fragment, pentru lămurire:

"Terminând Dumnezeu Politehnica
cu medie mare
a avut, evident,
cea mai bună repartizare.
Şi-a luat postu' n primire din mers
şi-a plecat să creeze
un nou Univers" (Facerea lumii - Dan Norea)

Iscusinţa prin care alătură imagini spre a crea o lume diferită de aceea pe care o ştim cu toţii ne-a smuls aplauze binemeritate, cu zâmbete largi, o încântare puternică şi o hotărâtă descreţire a frunţii. Scrie sonete, pantumuri, secvenţe senryu, a obţinut premii importante la diferite concursuri. Chiar anul trecut a obţinut premiul I cu unul din pantumurile sale. Mulţumim, domnule Norea, pentru prezenţa dumneavoastră remarcabilă! Am primit cadou două din volumele recent apărute, "Ucenic la şcoala de senryu - umor în 17 silabe", Ed. Pim, 2013 (Concursul de debut Romanian Kukai 2013) şi o antologie "Containerul cu umor" (mă bufneşte râsul numai când mă gândesc la titlu :D ), apărut la Ed. Dobrogea, 2016, o antologie de epigrame, fabule, poezii vesele, proză scurtă şi caricaturi, numai bună de pus la rană pentru cei mai mizantropi dintre mizantropi. Cu permisiunea dvs, domnule Dan Norea, citez:

"împotriva babei
moşul are un dinte -
unul singur

baba către moş -
ce bine era pe vremea
lui Gheorghiu Dej

ce miros plăcut!
seara moşul şi baba
freacă menta" (Senectute - Dan Norea) :D :D :D Genial!!!

În încheiere, Mariana Butnaru! :) Daaa, vesela, diafana Mariana Butnaru, care ne-a (în)cântat cu melodii precum "Sacoşa" (https://www.youtube.com/watch?v=TbpN9XcpcJo). Printre altele, i-a dedicat o melodie Alexuţei, fii-mea, prezentă aproape la toate întâlnirile. Melodia este Oaia mică - Ada Milea (https://www.youtube.com/watch?v=Wa9QPFyedYg).

Şi, tocmai când ne pregăteam de finalul finalului, apare domnul Laurentiu Marinescu :) Cu o compoziţie nouă, proaspătă, pe versurile poetului Eduard Zalle, care a fost cântată şi în seara evenimentului din Timeless, două zile mai târziu.

Dar, finalul finalului, conform tradiţiei, presupune recitarea de către ceilalţi a unei poezii, fie creaţie proprie, fie a altui autor, consacrat sau nu. Se ridică George Mihalcea şi începe:

"Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea..."

o.O Muţi. Toţi eram muţi. Şi ne uitam şi nu ne venea a crede, nu se dezmeticea nimeni. Nu numai că este un poet desăvârşit, dar este şi un recitator pe măsură! Acum sunt în dubii, Florin Piersic sau George Mihalcea? Ştefan Augustin Doinaş a fost interpretat în fel şi chip, dar pot spune cu mâna pe inimă că interpretarea din seara aceea a depăşit aşteptările tuturor, inclusiv pe ale lui Piersic, chiar dacă nu era acolo. Cred că şi pe ale lui Doinaş. După ce a terminat de recitat, după multe wow-uri care se auzeau dinspre noi, se uită la mine, cică să recit şi eu ceva. Hăhă, NU! Am zis: după o aşa interpretare, nu se mai poate recita nimic.

S-au mai cântat câteva melodii, din câte îmi amintesc, tot de Mariana Butnaru, apoi de Laurentiu Marinescu, după care, odată cu domolirea atmosferei puternice, mi-am făcut curaj să recit şi eu un pamflet, ăla pentru abundenţa florilor. A urmat poetul Eduard Zalle, cu poezia "Mi-e dor de ea", de Ion Bănuţă. O interpretare gravă, sobră, suavă în acelaşi timp, versuri mângâietoare, care au încununat întreaga seară poetică.

Oameni buni, a fost din nou o întâlnire memorabilă. Emoţiile, din păcate, nu pot fi exprimate, descrise în cuvinte. Se trăiesc atunci, pe loc. Aşa cum pot, aşa cum ştiu, încerc să imortalizez în câteva vorbe frânturi din momentele acestea. Dacă am omis ceva, să-mi fie cu iertare.

O nouă întrevedere va avea loc, pare-se, în prima vineri după Sfintele Paşti, pe 21 aprilie. Vom anunţa din timp, desigur :)

Fiţi buni şi frumoşi, nu numai în preajma sărbătorilor. Ci ori de câte ori este posibil. Cine ştie? Poate aşa, piatră cu piatră, se va construi, totuşi, ceva mai frumos decât este.

Paşte fericit! Să ne auzim cu bine!
Lorena Craia 

Întâlnirea cu numărul 3

Mă chinui de aseară să scriu cronica întâlnirii cu numărul 3 a Cenaclului Literar "Glykon", care a avut loc aseară, în acelaşi loc, la ora obişnuită, dar încă mă aflu sub un şoc plăcut (da, ştiu, eu chiar pot fi şocată plăcut), cauzat de stimabilul colonel George Mihalcea o.O Şi asta, numai la sfârşit, când am avut senzaţia că se despică pământul sub noi şi de undeva din vechime străpunge somptuoasa agora a lui Menandru!

Până să ajung la Şuşote (mulţumim Alexandrei Ince pentru găzduirea frumoasă :) ), aveam o stare de normalitate (cât poate spiritul meu anormal să ducă), însă cum am intrat în curte am simţit o presiune atmosferică, pe care mi-am explicat-o câteva minute mai târziu. La masă, ca de obicei, George Mihalcea şi Eduard Zalle aveau un soi de "complot" în grimase. Măăăiii, se pregătea ceva. Cred că ăsta e motivul pentru care unii discipoli alegeau calea sihăstriei după un timp, să scape de gura maeştrilor :D Furcile caudine-s furcile caudine, ce să faci? Aia da, aia nu, aici aşa, aici nu aşa, acum aşa, acum nu aşa o.O Nu prea am ţinut minte tot, în schimb am reţinut faptul că m-au felicitat pentru intrarea mea în Cenaclul 9, cea mai de soi mişcare culturală a tuturor timpurilor prezente! Şi mai multă presiune atmosferică, şi mai multe grimase de "complot"... Dar asta este altă ghilotină cu alt sânge poetic vărsat :D

De data aceasta, a prezidat poetul Eduard Zalle. Desigur, mare om, mare caracter! Păi, avea listat pe o pagină programul! Cu date despre autorii pe care avea să-i introducă, referinţe... Începeau să se îndulcească rând pe rând colţii furcilor caudine, căci ai de învăţat de la ăi mai buni şi mai experimentaţi!

După ce ne-a propus să ne prezentăm cu nume, ocupaţiune şi trib de baştină, Eduard Zalle a spus câteva cuvinte despre Sorin Roşca. "Vezi ce-nseamnă să stai cu gura căscată şi să nu notezi?", îmi zic eu acum, pentru că ar fi fost frumos să îl prezint în aceeaşi manieră. Ce pot spune, din amintiri, este că stimabilul Sorin Roşca face parte din reprezentanţii generaţiei '80, o voce importantă în cultura românească locală, naţională şi de dincolo de graniţe. Colaborator şi editor Ex Ponto, poet, scriitor, publicist, Sorin Roşca ne-a încântat cu o serie de zece poezii, care mai de care mai fistichii şi mai oacheşe. La ultima citită, îmi venea să plâng, dar mi-a recomandat să evit acest sacrilegiu asupra parchetului, că se umflă :D Înainte de a citi, consideraţiile dumnealui cu privire la dezinteresul tinerilor de a pune mâna pe carte m-au pus pe mine pe gânduri. Aşa-i... a citi este o pedeapsă pentru mulţi, nu numai pentru tineri. Paradoxal este că în urma necititului, o pedeapsă mai mare îţi dă viaţa. Adică devii prost. Deci, citiţi!

Periplul artistic a continuat cu debutul domnului Gevelegian Lucian, folkist reactivat după 30 de ani :) Bine aţi REvenit în lumea muzicii şi poeziei! Surpriza pregătită de domnul Gevelegian a fost chiar la finalul recitalului, când a interpretat o melodie din perioada liceului, care a luat naştere prin contopirea a două, una compusă de Walter Ghicolescu şi cealaltă de Gevelegian Lucian :)O voce caldă, îmbucurător de sinceră şi care ajunge dincolo de fiinţarea celor care îl ascultă :)

Poetul Eduard Zalle a continuat cu prezentarea colonelului George Mihalcea (mi-e frică să-i mai spun în alt fel! :D ), poet, publicist, editor, scriitor, prozator, om de cultură, tiran, iubit, justiţiar, prieten, descendent al lui Menandru o.O Nu neapărat în această ordine :) O adevărată încântare să îl asculţi, să te îndrepţi psihic, mental, spiritual, cu ajutorul scriiturii dumnealui! Desigur că a încheiat recitalul cu satira burgului tomitan, care, presimt eu, va deveni în curând imnul cenaclului :)

După ropotul de aplauze, a urmat recitalul domnului Laurentiu Marinescu, un cantautor profund, sensibil, care ne-a bucurat din nou cu o serie de melodii, când plăcute, line, duioase, când puternice, cu forţă şi vibraţie.

Bineînţeles că eram spre sfârşit. Cam pe atunci a ajuns şi soţul meu, care a uşchit-o în camera cealaltă, după ce s-a împiedicat şi a binecuvântat uşa cu câţiva stropi de vin... (asta nu trebuia scris în cronică :D ). Oricum, după nefăcutul care fuse făcut, domnul Sorin Roşca a recomandat ca la finalul întâlnirilor noastre, de-acum înainte, să citim dintr-un autor cunoscut una-două poezii la alegerea fiecăruia. Bună idee! Aparent... :/ Mai ţineţi minte de descendenţii lui Menandru? Iacătă-i! Păi se face propunerea. Domnul George Mihalcea zice "hai acum!". Domnul Roşca zice "ah, am eu una!" o.O Şi începe :D Parodie după o poezie soresciană, inclusă în volumul "Tuşiţi", apărută în perioada 1968-69. Apoi dl Mihalcea, cu "Astăzi ne despărţim", Ştefan Augustin Doinaş şi "Ne vom vedea din ce în ce mai rar", Damian Ureche. Nu vă mai spun că (ba vă spun!) s-a ridicat în picioare şi era acolo, în poezie! Cu totul! Toţi eram cu gura căscată ca la metrou. Vaaaiii... Bine, bine, dar minunăţiile acestea de oameni (n.r. Mihalcea şi Roşca) au transformat pământul pe care şade fundaţia Şuşote în pământ sfânto-culturalo-agorico-lirico-dramatico-greco-oratoric! De ce s-a terminat?! De ceeee??? Nu numai că recită la modul sublim, dar interpretarea târăşte orice ascultător în miezul iluştrilor oratori ai Antichităţii şi dacă doreai la început să scapi (că te sperii, nu zic "nu"), după aceea nu mai vrei să auzi şi să vezi altă interpretare.

Da, sunt încă sub şocul plăcut al întâlnirii de ieri, de la orele 18.

Cred că am uitat să fac unele precizări. Mai deunăzi, glumind serios, Eduard Zalle amintea de Miron Costin, Grigore Ureche, cronicari de seamă. Nu-i de glumă cronicăreala! Nu-i! Stresul care apasă, stresul că nu ai menţionat tot, absolut tot ce este notabil de a rămâne în istorie... Oricât de bine ar fi scrisă istoria, din cronici nimeni nu o trăieşte cu adevărat. TREBUIE să fii acolo. Este unic. De fiecare dată :)

Cu bine,
Lorena Craia

UPDATE 18 martie 2017, Tomis:

Nu ştiam de ce azi m-am trezit fredonând melodia "Iubire, bibelou de porţelan" :) Am uitat să precizez faptul că în încheiere, domnul Laurentiu Marinescu a interpretat acest vechi şi frumos cântec, pe versurile lui Ion Minulescu, "Romanţă fără ecou" :) Am cântat cu toţii, semnând astfel condica de ieşire din scenă.

Iată şi câteva instantanee, marca Edy Rosen. Mulţumim!