Întâlnirea cu numărul 3

Mă chinui de aseară să scriu cronica întâlnirii cu numărul 3 a Cenaclului Literar "Glykon", care a avut loc aseară, în acelaşi loc, la ora obişnuită, dar încă mă aflu sub un şoc plăcut (da, ştiu, eu chiar pot fi şocată plăcut), cauzat de stimabilul colonel George Mihalcea o.O Şi asta, numai la sfârşit, când am avut senzaţia că se despică pământul sub noi şi de undeva din vechime străpunge somptuoasa agora a lui Menandru!

Până să ajung la Şuşote (mulţumim Alexandrei Ince pentru găzduirea frumoasă :) ), aveam o stare de normalitate (cât poate spiritul meu anormal să ducă), însă cum am intrat în curte am simţit o presiune atmosferică, pe care mi-am explicat-o câteva minute mai târziu. La masă, ca de obicei, George Mihalcea şi Eduard Zalle aveau un soi de "complot" în grimase. Măăăiii, se pregătea ceva. Cred că ăsta e motivul pentru care unii discipoli alegeau calea sihăstriei după un timp, să scape de gura maeştrilor :D Furcile caudine-s furcile caudine, ce să faci? Aia da, aia nu, aici aşa, aici nu aşa, acum aşa, acum nu aşa o.O Nu prea am ţinut minte tot, în schimb am reţinut faptul că m-au felicitat pentru intrarea mea în Cenaclul 9, cea mai de soi mişcare culturală a tuturor timpurilor prezente! Şi mai multă presiune atmosferică, şi mai multe grimase de "complot"... Dar asta este altă ghilotină cu alt sânge poetic vărsat :D

De data aceasta, a prezidat poetul Eduard Zalle. Desigur, mare om, mare caracter! Păi, avea listat pe o pagină programul! Cu date despre autorii pe care avea să-i introducă, referinţe... Începeau să se îndulcească rând pe rând colţii furcilor caudine, căci ai de învăţat de la ăi mai buni şi mai experimentaţi!

După ce ne-a propus să ne prezentăm cu nume, ocupaţiune şi trib de baştină, Eduard Zalle a spus câteva cuvinte despre Sorin Roşca. "Vezi ce-nseamnă să stai cu gura căscată şi să nu notezi?", îmi zic eu acum, pentru că ar fi fost frumos să îl prezint în aceeaşi manieră. Ce pot spune, din amintiri, este că stimabilul Sorin Roşca face parte din reprezentanţii generaţiei '80, o voce importantă în cultura românească locală, naţională şi de dincolo de graniţe. Colaborator şi editor Ex Ponto, poet, scriitor, publicist, Sorin Roşca ne-a încântat cu o serie de zece poezii, care mai de care mai fistichii şi mai oacheşe. La ultima citită, îmi venea să plâng, dar mi-a recomandat să evit acest sacrilegiu asupra parchetului, că se umflă :D Înainte de a citi, consideraţiile dumnealui cu privire la dezinteresul tinerilor de a pune mâna pe carte m-au pus pe mine pe gânduri. Aşa-i... a citi este o pedeapsă pentru mulţi, nu numai pentru tineri. Paradoxal este că în urma necititului, o pedeapsă mai mare îţi dă viaţa. Adică devii prost. Deci, citiţi!

Periplul artistic a continuat cu debutul domnului Gevelegian Lucian, folkist reactivat după 30 de ani :) Bine aţi REvenit în lumea muzicii şi poeziei! Surpriza pregătită de domnul Gevelegian a fost chiar la finalul recitalului, când a interpretat o melodie din perioada liceului, care a luat naştere prin contopirea a două, una compusă de Walter Ghicolescu şi cealaltă de Gevelegian Lucian :)O voce caldă, îmbucurător de sinceră şi care ajunge dincolo de fiinţarea celor care îl ascultă :)

Poetul Eduard Zalle a continuat cu prezentarea colonelului George Mihalcea (mi-e frică să-i mai spun în alt fel! :D ), poet, publicist, editor, scriitor, prozator, om de cultură, tiran, iubit, justiţiar, prieten, descendent al lui Menandru o.O Nu neapărat în această ordine :) O adevărată încântare să îl asculţi, să te îndrepţi psihic, mental, spiritual, cu ajutorul scriiturii dumnealui! Desigur că a încheiat recitalul cu satira burgului tomitan, care, presimt eu, va deveni în curând imnul cenaclului :)

După ropotul de aplauze, a urmat recitalul domnului Laurentiu Marinescu, un cantautor profund, sensibil, care ne-a bucurat din nou cu o serie de melodii, când plăcute, line, duioase, când puternice, cu forţă şi vibraţie.

Bineînţeles că eram spre sfârşit. Cam pe atunci a ajuns şi soţul meu, care a uşchit-o în camera cealaltă, după ce s-a împiedicat şi a binecuvântat uşa cu câţiva stropi de vin... (asta nu trebuia scris în cronică :D ). Oricum, după nefăcutul care fuse făcut, domnul Sorin Roşca a recomandat ca la finalul întâlnirilor noastre, de-acum înainte, să citim dintr-un autor cunoscut una-două poezii la alegerea fiecăruia. Bună idee! Aparent... :/ Mai ţineţi minte de descendenţii lui Menandru? Iacătă-i! Păi se face propunerea. Domnul George Mihalcea zice "hai acum!". Domnul Roşca zice "ah, am eu una!" o.O Şi începe :D Parodie după o poezie soresciană, inclusă în volumul "Tuşiţi", apărută în perioada 1968-69. Apoi dl Mihalcea, cu "Astăzi ne despărţim", Ştefan Augustin Doinaş şi "Ne vom vedea din ce în ce mai rar", Damian Ureche. Nu vă mai spun că (ba vă spun!) s-a ridicat în picioare şi era acolo, în poezie! Cu totul! Toţi eram cu gura căscată ca la metrou. Vaaaiii... Bine, bine, dar minunăţiile acestea de oameni (n.r. Mihalcea şi Roşca) au transformat pământul pe care şade fundaţia Şuşote în pământ sfânto-culturalo-agorico-lirico-dramatico-greco-oratoric! De ce s-a terminat?! De ceeee??? Nu numai că recită la modul sublim, dar interpretarea târăşte orice ascultător în miezul iluştrilor oratori ai Antichităţii şi dacă doreai la început să scapi (că te sperii, nu zic "nu"), după aceea nu mai vrei să auzi şi să vezi altă interpretare.

Da, sunt încă sub şocul plăcut al întâlnirii de ieri, de la orele 18.

Cred că am uitat să fac unele precizări. Mai deunăzi, glumind serios, Eduard Zalle amintea de Miron Costin, Grigore Ureche, cronicari de seamă. Nu-i de glumă cronicăreala! Nu-i! Stresul care apasă, stresul că nu ai menţionat tot, absolut tot ce este notabil de a rămâne în istorie... Oricât de bine ar fi scrisă istoria, din cronici nimeni nu o trăieşte cu adevărat. TREBUIE să fii acolo. Este unic. De fiecare dată :)

Cu bine,
Lorena Craia

UPDATE 18 martie 2017, Tomis:

Nu ştiam de ce azi m-am trezit fredonând melodia "Iubire, bibelou de porţelan" :) Am uitat să precizez faptul că în încheiere, domnul Laurentiu Marinescu a interpretat acest vechi şi frumos cântec, pe versurile lui Ion Minulescu, "Romanţă fără ecou" :) Am cântat cu toţii, semnând astfel condica de ieşire din scenă.

Iată şi câteva instantanee, marca Edy Rosen. Mulţumim!