nu mai am celule-n sânge
de atâta femeie
care mă plânge
afurisenia asta
mă plesneşte peste faţă
e vina mea
că sunt mort
pe dinăuntrul ciorilor ei
care mai de care se-ntrec
în propriul înec
şi eu tac
aşa mort cum sunt
fără să aştept
ia jumătatea asta de pădure
eu iau frunzele tinere
suflu în ele
şi poate-aşa ajung la negreala ta, femeie!
No comments:
Post a Comment