Nu mă lăsaţi să putrezesc
În lumea asta de poeţi,
Pentru că ştiţi cât eu plătesc,
Acum când cresc între pereţi.
Prin geamuri negre şi mortar
Mă mai zideşte câte-un fiu,
Aproape singur, ca Icar,
Voi fi şi eu mult mai târziu.
Dar astăzi ţin stele de gât,
Să le sluţesc la infinit
Şi poate singur şi urât
Voi arde tot ce am zidit.
Îmi cere cartea zlot de fier,
Pentru că par a fi mai demn,
Dar moarte este tot ce-i cer,
Acum, când la sfârşit, pun semn
Şi de la capăt tac şi scriu.
Fiară-n repaos m-aş privi,
Când ştiu că slovele-n sicriu
Se răscolesc pentru-a zidi.
No comments:
Post a Comment