Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi

Şi sabia de limba lor s-ascuţi,

Să iei oglinda celor ce sunt orbi

Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii

Şi alb pe fruntea celor pământii,

Iar coama unei iepe în amurg

Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,

Şi taie-l sub secure de călău,

Nimic, nimic, nimic să nu rămână

Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,

Să îi amesteci bine cu venin,

Cu mâinile curate, în pământ,

Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi

Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuți,

Să sapi o groapă lungă, iară eu

Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.

5-8 iunie 2017, Constanţa