Follow me on FB

Saturday, 3 November 2018

La mulți ani, mamă!


la mulți ani, mamă!

bag seamă
ai îmbătrânit pe dos
carnea care-ți stă cuminte pe os
mă cheamă

la mulți ani, mamă!
sau du-te în depărtare
acolo unde
glasul dumnezeului se-ascunde

la mulți ani, mamă!
să nu-mi dorești nimic

chiar dacă nici tu nu suporți
am timp
la multe morți!


3 noiembrie 2018, Constanța

Friday, 2 November 2018

Dumnezeu în genunchi


și Dumnezeu îngenunchează
la porțile raiului

a-nnebunit
nu își mai recunoaște casa
și nu își mai aduce-aminte
de sutele de morminte
pe care le-a încredințat
celor care s-au grăbit
să ajungă la el

și Dumnezeu îngenunchează
la porțile raiului
scoate chibritul
oprește ploaia

nici măcar schitul
nu are gardul atât de înalt
și-atât de departe
de îngerii întinși
pe asfalt


2 noiembrie 2018, Constanța

Tuesday, 30 October 2018

Mie-mi plac ploile acide


fanfaronada unor gălbejiți
m-adună de pe drumuri
cu baobabi înalți ca niște tunuri

mai trist e anul morții
cred și eu
de seceta aceasta infernală
se ofilesc homerii de prin școală
decapitându-l iar pe Deceneu

nu am uitat nici palma de asfalt
din care crește grâu
pe-acolo mai trecea odată râu
cu malul dezgolit și foarte-nalt

ah!
ce timpuri numai bune de oftat
la fiecare ploaie cu acid
dar până și o iederă pe zid
nu scapă de tărâmul înghețat

și toate-mi sunt de pus astăzi la rană
cu trenul mă pornesc și eu la drum
ca mâine niciodată
dar acum

îmi este noapte moartea curtezană


27 februarie 2017 – 30 octombrie 2018, Constanța

Friday, 26 October 2018

Atelierele de creație


în ateliere se construiește
o altfel de pardoseală
în funcție de acoliții
care mută fierăstrăul
lăsat cu bună știință
pe muchia chepengului

în ateliere nu este niciodată
liniște
mereu se nasc discuții
care duc la revoluții
câștigate de cel mai muncitor

pe când în laboratorul
propriei conștiințe
maestrul se pune la încercare

așa că am și eu o întrebare

câți au curajul s-ascundă cheia
sub un preș pe care se calcă doar cu pantofi
de bună calitate?

această formă de libertate
mai puțin cunoscută în atelierele de provincie
mai mult dezbătută în paginile ziarelor de scandal
și foarte necesară pentru confirmarea
laboratorului propriei conștiințe

niciodată având încheiere
totdeauna având un final


26 octombrie 2018, Constanța

Wednesday, 24 October 2018

Mă simt aproape


mă simt aproape
de linia orizontului

pe linia frontului
se întreabă copiii
dacă au loc în sacii de dormit

ei ridică din umeri
apucă funiile cu două mâini
și își încolăcesc picioarele pentru a se proteja
de cei care le caută cu disperare

majoritatea știu
că doar așa se moare

poate că demnitatea are sens
pe alte meleaguri
în alte epoci

nicidecum în era copiilor care
se ascund în sacii de dormit

și ne învață cum se moare


24 octombrie 2018, Constanța

Tuesday, 23 October 2018

Prezentul rece


nu știu de ce mă-ncântă
istoria prezentului rece
nici nu mă mai întreb
ce se petrece

cândva m-aș fi temut de săbii
trecând prin frunți regale
azi
câteva corăbii
se-opresc în Gibraltar
pe urmă pleacă iar

departe
reci fantome

balene ucigașe
se-așază fără teamă
de-a curmezișul
în triburile mayașe

și totuși
ce mă-ncântă
istoria prezentului rece!

atât de clară dintr-o dată
atât de bine așezată
așa cum te așezi cuminte
la coadă la morminte


23 octombrie 2018, Constanța

Friday, 19 October 2018

Cântec pentru leagănul morții


atunci când libelula a zburat
s-au sinucis toți macii din grădină
și razele de soare-n ghilotină
s-au stins treptat când m-au decapitat

o ticăloasă fără nicio vină
cu haine și minciuni de-mprumutat
această lume care-a separat
prostimea de o sursă de lumină

ne întrebăm ce oare s-a-ntâmplat
cu noi care ne ducem spre gunoi
un silogism, o dogmă, un păcat

nimicul poate fi verificat
atunci când ne uităm mai mult la noi
prin prisma unui fals triumvirat


19 decembrie 2016 – 19 octombrie 2018, Constanța

Wednesday, 17 October 2018

Mother and Father


mother and father
praying together
for children that bathe
in mirrors

in arms
that reach to their bones

a thousand Simones
could not override
my wisdom and pride

this is like the end
of eras that fly
in each other’s cry

mother and father
not passing by
not passing by

17th October 2018, Constanta, Romania

Balloons


beware
we are small
we play with the gods
but I am the doll

that rolls on the floor
rolls in attempts
to reach the balloons
that sometimes will reach
gods with their spoons

beware
we are small
and yet
we stay tall


17th October 2018, Constanta, Romania

Monday, 8 October 2018

Ursuline printr-o fereastră


haosul apare în focul tribului tău
și dispare în cenușa
care devine obicei
de cultură

pentru că suntem anonimi
deși conducem legea
spre a ne ști unii cu alții

existăm prea puțin
pentru a fi
ori pentru a ști
că pentru a muri
de câteva ori și foarte bine
este nevoie de antrenament
ȋntr-un stabiliment
cu ursuline


8 octombrie 2018, Constanța

Custodele care aduce premoniții de sus


am crezut că amărăciunea
se transmite genetic

ȋntr-o zi am spart oglinzile
cu oglinzile trecutului
și am așteptat roadele amărăciunii

câteva povești trăite pe margini
câteva tangaje ori turnuri de turnir

cam la fel de meticulos îți decorezi camera
în care nu inviți
pe nimeni


8 octombrie 2018, Constanța

Tuesday, 2 October 2018

Mâini colțuroase așteaptă țigănci


femeia îmi citește în cafea
de dimineață de la ora nouă
apoi îmi dau o pâine pe din două
și mă gândesc la moarte și la ea

copacul meu din curte putrezește
și astăzi Dumnezeu plânge cu noi

te cere iadul înapoi

uite cum crește
această raniță de lemn
care se duce la război

să fie semn că nimeni nu-i de veghe
la o distanță de un infinit și-o leghe?

femeia îmi citește în cafea
de dimineață de la ora nouă
aș vrea să pot să-i spun să tacă

îmi este teamă că-și ia moartea după ea
și pleacă


8 august 2017 – 2 octombrie 2018, Constanța

Sunday, 30 September 2018

Rugă pentru cei ca mine


am respectat dorința Creatorului
de a-mi iubi aproapele
așa că
atunci când am văzut pe cineva
că suferă mai tare

l-am ucis


30 septembrie 2018, Constanța

Thursday, 27 September 2018

Stăpânii


dac-o lumânare se aprinde
pe la miezul nopții ce se-ntinde
pot să deslușesc prin ochii ei
încolțirea florii de polei

și se întorcea cu grijile
ȋntr-un coș de nuiele
rupte din mijlocul curții cu stele
își sufleca mânecile
pentru apa rece-a fântânii
din care dădea de băut
tuturor copiilor lunii

dacă se aprinde-o lumânare
în același semn de întrebare
pot și eu să scutur de ruine
marginile nopții cristaline

poate undeva lângă o treaptă
luna plină veșnic o așteaptă

și apoi pleca departe cu grijile
ȋntr-un coș de papură subțire
până își veneau în fire
copiii rămași lângă fântâna de stele

toți se-ntrebau unde este
apa rece-a fântânii
dar nimeni nu-ntorcea privirea
înspre iedera din care
înmugureau stăpânii


4 martie – 27 septembrie 2018, Constanța

Wednesday, 26 September 2018

Ȋntr-o după-amiază oarecare


istoriile se scriu
lângă sobe de teracotă
și mese goale de lemn
ca un îndemn
care perpetuează
amiază după amiază

se scriu pentru a fi citite
pe ascuns
de cei care n-au nevoie să ceară
dreptul de a cânta la chitară

e de ajuns
pentru a trece mai departe
ȋntr-o după-amiază oarecare

când liniștea din jurul tău
devine semn de întrebare


26 septembrie 2018, Constanța

Tuesday, 25 September 2018

Reverie


se șterge pământul de ochii mei
și se-așază la masă

își taie liniștit o felie din copii
o întinde pe un fel de pâine
închide ochii mei și murmură un fel de rugăciune

apoi, cu un tăciune,
se-nfruptă pe nerăsuflate până pocnește

el doar așa primește
istoria nefericiților îngropați cu scandal
după o noapte și-o zi la spital


6 octombrie 2016 – 25 septembrie 2018, Constanța

Traseul propagandei nemțești


să desenăm împreună traseul
propagandei nemțești
și apoi să lăsăm în paragină sticla
fărîma de sticlă din ochiul minții

mi-am întrebat părinții
cum e să respiri gaz lacrimogen
e ca o iubire venită de-aiurea
un fel de sindrom suedez

reiterez
desenul traseului propagandistic
ar trebui executat cu două mîini stîngi
într-un fel aforistic
într-un fel care te face să plîngi

și-apoi s-o-ntrebăm pe Angela
despre bănci de organe
organe trimise pe lună
în dumnezeii lor de lampioane

sau pur și simplu să lăsăm în paragină sticla
fărîma de sticlă din ochiul minții
ca mai apoi să avem motiv
să ne întrebăm părinții
despre cum se dansează în pielea goală
pentru cazanele cu smoală
din care poți face săpun și alte nemernicii utile
care acum se dau democraților
pentru un pumn de vopsea aruncat pe steaguri

în schimbul unui pumn de pastile


30 august – 25 septembrie 2018, Constanța

Ȋntr-o noapte


mă-nțeapă lumina cu bolduri amare
o lună ursuză, de peste hotare,
mă-ngână de sus

și ceasul dislexic
m-arată pe mine
mimetic mă-ngână
tâmpit și neghiob
îmi dă peste mână
mă dau în scrânciob

ne dăm împreună cu ochii-n pământ
în umbra de lună
în dâra de vânt

mă-nțeapă lumina cu ace de os
din pietre, sulfina târăște pe jos
drumul de abur
drumul murdar
din ochiul de fagur și pasul amar


6 mai 2017 – 25 septembrie 2018, Constanța

Monday, 24 September 2018

Îmbuteliem papilele gustative ale îndoielii


am tatonat puțin terenul celor privilegiați
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care
nu prea se știa înainte

am acceptat pauzele dintre două înghițituri
crezând cu tărie că se pot drege
dar degeaba

trebuia să înșurubez dopuri de plută
până uitam de mișcarea de revoluție

persecuție!
mi-am zis și am plecat
în acel spațiu terestru
care seamănă cu un hambar
pentru oameni de pâine

unii îl numesc „acasă”

eu doar mă bucur că este
și pentru ziua de mâine


24 septembrie 2018, Constanța