Seminariile din peștera unei primadone urâte

femeia a născut jos pe pământ

ceva ce nu era tocmai copil

era un fel de candelă fără fitil

flama strămoșilor care știu

să mai plângă

dumnezeule

aș fi vrut să stau și eu lângă

să nasc împreună cu ea

ceva ce nu e tocmai copil

o candelă

un strămoș

ori ceva absolut inutil

17 septembrie – 21 decembrie 2018, Constanța

Un palimpsest mi-a ghicit calitățile

există un cântec pe care poezia îl ascunde

poetul se-ntreabă

unde?

unde găsesc acea șerpuire

să fie în moarte?

ba nu!

în iubire

în cuburi de sticlă

în turnuri de fier

în steaguri, în ape, în bălți

în urmele cerbilor

în mlaștini, vulcani

în cărțile scrise acum mii de ani

poetul acesta s-a sinucis

apoi s-a întors la masa de scris

13 septembrie – 21 decembrie 2018, Constanța

Vocile imposibile ale grilajului crăpat

o radiografie a simțurilor

este necesară

atunci când, în loc să urci pe scară,

măsori distanța de la tine la vârful piramidei

și înțelegi misterul Semiramidei

sau pur și simplu înțelegi noțiunea de mister

pentru că proștii se roagă de-a-ndoaselea

ei se uită spre cer

fără să știe că de fapt răspunsurile pot veni când și când

doar de undeva din pământ

24 septembrie – 21 decembrie 2018, Constanța

Un domn

nu întrebați ce-nseamnă teatrul

căci nimeni nu va ști să vă răspundă

femeia muribundă

tenorul ei bețiv

aplaudac tardiv

se-așază scaunele chiar și-n culise

lacune permise

aceste găuri negre

și discrepanțe vechi

când timpul fără barbă

ne trage de urechi

nu mă-ntrebați pe mine

cine-a murit de ieri

și azi și mâine foarte sincer

atât cât învățăm din cărți

cu-obloane trase pentru morți

mințim atât de bine

rușine!

și-ngenunchează la sfârșit un domn

care-a trăit mai mult în somn

13 iunie – 21 decembrie 2018, Constanța

Ungherele patimilor absolute

alunecam pe-aceste calote glaciare

și viscoleam pe munți

iar mama și cu tata în zile oarecare

se-abandonau cu pași mărunți

povestea unor tineri fără noimă și putere

se-ncheie în abruptele câmpii

potecile stinghere

se-ntorc la noi străini dar tot copii

spre noapte cocostârcii nu se mai ajută

se lasă pradă frunzelor de fag

miroase a livezi de iarnă absolută

iar casa părintească n-are prag

6 martie – 21 decembrie 2018, Constanța

Probabil gasteropoda a uitat să scoată văzduhul din cochilie

o tăcere nemeritată

a naturii potrivnice

când ploile zilnice

cad perpendicular pe vârfuri de pini

când cadavrele duse de ape

încă miros vag a crini

când trandafiri fără spini

se întâlnesc pe ascuns pe sub lună

coborâtă și ea ȋntr-o tăcere nemeritată

cum lumina coboară-ntr-un colț de agată

ea se târăște probabil lent

ori este privită pe furiș

de buruienile scofâlcite din luminiș

probabil trasează o linie scurtă

și violacee

ca un sân de femeie

sau pur și simplu nu știe

că dincolo de-aceste nepătrunse tăceri

se naște-ndoiala

că smoala

de pe buzele dracilor

este de fapt moartea macilor

7 septembrie – 21 decembrie 2018, Constanța

Spre casă

moliciunea buzei purpurii

ochii ei căprui şi foarte vii

o sprânceană

şi o geană

albe ca în vise de copii

îmi fac drumul neted către casă

lung şi preumblat numai de ciute
de cu seară până la amiază

şi păzit de şapte muze mute

mă-ntorc în pădurile de brazi

către ochii ei căprui

şi foarte calzi

liniştea din umbra arămie

pasărea cu pana colilie

vârful înspre care ochiul meu

caută un ochi de Dumnezeu

pietre

numai pietre dau în pârg

cum obrajii ei dau în amurg

drumul meu deşiră către casă

rochia ei cea roșie de mireasă

22 august 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Noi doar credem că vremurile s-au schimbat

nimic adevărat

și înainte era la fel

aceeași forfotă infernală

în prăpastia socială

aceleași crime de război

doar că acum sunt mai noi

aceleași banalități efervescente

când abordai prostituate indulgente

care zâmbeau dacă zâmbeai și tu

și lumea cădea în genunchi din diferite motive

se ridica din aceleași

apoi pleca în direcția opusă

până se întrezărea ceața molcomă și groasă

ca o femeie de casă

noi doar credem că vremurile s-au schimbat

deși

în trecutul îndepărtat

poveștile nu erau de spus

ci doar de-ascultat

23 septembrie – 21 decembrie 2018, „La Taclale”, Constanța

Privilegiul de-a muri

scriem despre munții de fier

în aceeași manieră în care morții își cer

privilegiul de a sta neclintiți

voi știți

cât de precare sunt acele clopote

care bat repetat

violența maternă

aparent doar eternă

a copilului singur și veșnic ratat

ah, acum știu

gustul de-anafură

cleios, pământiu

ajută precum iasca ajută

câmpuri întregi de cucută

ei bine,

cam toate se-ntorc

în pivnița rece și râtul de porc

de-aceea purtăm oase la gât

pentru smerenia fostului secol

ori pentru moarte

și-atât

25 august – 21 decembrie 2018, București-Constanța

Sonetul unui singur fiu

Eşti neagră şi aş vrea să taci,

Să-ţi spun povestea unui fiu,

Cu ochiul negru, pământiu,

Orfan şi înfiat de vraci.

Avea un deget străveziu

Şi toporişti din cozi de maci,

Nici nu aveai cum să nu-l placi,

Cu păr vâlvoi şi mai sălciu.

Dar nimeni nu avea habar

Că în amurgul din cătun

Se întindea într-un hambar

Şi cerbul nopţii, lopătar,

Din frunza verde de alun,

Turna otravă în pahar.

28 mai 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Temeliile se ridică la miezul nopţii

în curtea unui dumnezeu oarecare

se ceartă până la ultima suflare

doi îngeri neputincioşi

poartă belciugele-n copite de fum

apoi îşi fac drum

spre zăbreaua care dă

înspre patul de scrum

vârcolacii îmi ţin streaşina vie

aşa că nu-mi spune mie

că nici rugăciunea

ori îngropăciunea

nu ar potrivi mai bine femeia

dezgolită de aburii nopţii

cu un genunchi în măgura porţii

de acolo se văd casele

mai albe ca oasele

şi-n toată această tocmeală

aprigă, rece şi cruntă

ele sunt gata de nuntă

eu le ascult cum cuvântă

despre toată această trecere

fragilă

fragilă

măruntă

18 august 2017 – 21 decembrie 2018, Constanţa

Placenta lui Dumnezeu

aș fi putut să scriu

și despre această zi de Joi

de douăzeci și unu

v-am spus că se tace

voi trageți cu tunul

nu v-aude nimeni

stați liniștiți

atât cât se poate

copiii de-abia născuți

duc în spate

placenta lui Dumnezeu

și dacă vor obosi

o voi duce eu

18 decembrie 2018, Constanța

21 decembrie 1989 (Joi) – Revoluția începe la București

Gulag de vară

dacă pământul ar fi fost plat

nici măcar n-ar fi contat

oricum ne rotim în ghemul de ață

ca două cuburi de gheață

și cercurile noastre relative

se înmulțesc pe zi ce trece

poate de la frământările zilnice

ajunse pe pagina întâi

a jocurilor olimpice

poate nu m-am gândit bine

la cercuri

uitând că fără zilele de Miercuri

săptămâna ar fi fost mai mult

un gulag de vară lineară

și mai puțin revoluționară

18 decembrie 2018, Constanța

20 decembrie 1989 (Miercuri) – discursul lui Nicolae Ceaușescu, în care acuza revoluționarii de la Timișoara de „terorism”

Trei zile-n Gibraltar

trei zile cât un veac se-neacă-n ape reci

scufundă în nisip istorii de coșmar

maree și corsari pornind din Gibraltar

se-opresc o clipă-n drum gândindu-se la greci

o velă tremurând ca un copil orfan

închis definitiv într-un lugubru beci

catargul nopții drept, sub cerul diafan

e cruce și destin sau însuși Dumnezeu

o, Doamne, cum stai Tu așa aș sta și eu

dar Tu ești fierul greu, nu simplu porțelan

18 decembrie 2018, Constanța

(asediul Gibraltarului din 1-4 august 1704)

Pentru voi, tovarăși comuniști postdecembriști

am strigat „libertate!”

cu morții în spate

am găurit steaguri

privindu-ne ochi în ochi

cu TAB-uri

cine dracu să știe

că voi vă duceți la alt mormânt

și plângeți fiare trimise-n pământ

de copiii voștri

care v-au suflat în lumânări

încă mai aveți întrebări?

până și de Dumnezeu vă bateți joc

atunci când îl împingeți pe scări

18 decembrie 2018, Constanța

23 decembrie 1989 – prima zi fără dictatură. Prima zi în care nenorociții l-au plâns pe dictator. Și ziua schimbării unui comunism pe altul, mai nou.

Revoluție-atunci

zilele noastre de Vineri

au gust de-anafură neagră

zeci de mii de tineri

sub zeci de mii de tiruri de gloanțe

unele-nfipte bine-n faianțe

de birouri prin care și-acum

ne-amușină șobolani

care nasc șobolani mai vii, dar de fum

tot acum

tot aici

într-o Patrie-ntinsă pe pat de urzici

tot acum

tot așa

într-o Patrie-a mea și a cui o mai vrea

tinerii care nu mai sunt tineri

din ziua aceea de Vineri

se opresc în ninsoare

și ninsoarea în noi

revoluție-atunci

până astăzi – război

18 decembrie 2018, Constanța

22 decembrie 1989 (Vineri) – Fuga lui Ceaușescu la Târgoviște

Joia se tace

întotdeauna am privit zilele de Joi

cu îndoiala creștinului

scăpat din greșeală din pumnul destinului

în mijlocul Judecății de Apoi

ce sfântă ar fi

această zi

dacă ninsoarea s-ar opri

ori s-ar așeza cuminte lângă mine

și mi-ar astupa ridurile fine

care se-nghesuie deasupra obrazului stâng

atunci când îmi vine să plâng

ce sfântă ar fi

această zi

dacă nimeni nu ar muri

este deja

de mai bine de un sfert de veac

ziua în care sicriele tac

18 decembrie 2018, Constanța

14 decembrie 1989 (Joi) – Revoluția pornește la Iași

De nai și de cimpoi

amară toamnă curge din ochii României

și tot amara noapte se lasă în genunchi

prin traficul din suflet strâns parcă în mănunchi

se-aude în biserici cântând „Ave” Mariei

bunici și frați și mame și tați surori și unchi

se-ndeamnă câte unul cu Oda bucuriei

ce liniște se lasă pe umerii Mesiei

ce foc îmi arde țara de-aici până la trunchi

să n-ascultați de mine, să ascultați de voi

atunci când pietre albe v-aruncă lângă apă

și apa dunăreană v-aduce înapoi

e aur și e viață, chiar dacă prin noroi

se-nvolbură în teacă și-apoi din nou vă scapă

dar nu vă scapă rana de nai și de cimpoi

20 noiembrie – 17 decembrie 2018, Constanța

Sfere cuminți

dă-mi voie să mă uit la tine

și-apoi să uit că m-am uitat

așa cum tu mă uiți pe mine

ce păcat

și ce păcat este de-ajuns

pentru iubirea ta diformă

când nu mai am niciun răspuns

o normă

eu de exemplu pot intra

în sfera ta deschisă

tu de exemplu poți trasa

o dungă imprecisă

pe care să ne așezăm

să ne iubim

să ne uităm

să nu uităm dar să privim

unul spre altul

câteodată

ca într-o sferă lăbărțată

în care tu să nu-mi dai voie

ci doar nevoie să mă uit

încă o dată

17 decembrie 2018, Constanța