Încercănată de păduri eşti, mamă,
Şi gârbovită de atâta cer,
Ce se aşază pe-un surâs de fier
Al neputinţei, care mă tot cheamă.
Aproape că e tragic cum sfârşeşti:
Din gura Deltei, Dunărea te duce
Aproape de o zare şi o cruce
Ferită de iscoadele lumeşti.
Ascultă desfrunzirea pe-ndelete,
Ascultă şi-apoi taci, să tac şi eu,
Să mă apropii iar de Dumnezeu,
Căci tata l-a pierdut în verighete.
Aproape că e tragic să te ştiu
Într-o călătorie anonimă;
Priveşte soarele cum se imprimă
Pe chipul tău şi mort, şi foarte viu.
Încercănată de păduri eşti, mamă,
Şi gârbovită de atâta nor;
Tocmeşte-te cu primul călător
Şi-apoi cu Dumnezeu, şi-apoi mă cheamă...
No comments:
Post a Comment