Te-am scos dintr-o poveste de iubire
A celor mai pierdute amintiri
Şi fără niciun fel de-asemuiri,
Te-am regăsit, fără să-ţi dau de ştire.
Sălbatic mi se-arată dimprejurul,
Îngemănat cu doze de stupoare;
O stea din cerul nostru dacă moare,
Putem a ne fi noi chiar abajurul,
Ce-i candelă pe masa nesfinţirii
Şi lumânare-n preajma pocăirii.
Acum mă scoţi şi tu dintr-o poveste,
Ce-şi duce crucea-n liniştea prelungă,
Iar dacă din cuvintele în strungă,
Nu pot rodi a gândul ce nu este,
Să laşi să treacă leii prin savană,
Cu răgetul – ecouri de hulire –
Şi ghearele săpând o prelungire
Spre oamenii mergând în caravană.
Iar dacă pe-nserat le-om fi gustare,
Să-i îmblânzim cu-a noastră detestare.
No comments:
Post a Comment