“Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simţi cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.
Nu-mi eşti niciodat’ prea departe,
Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, și cu frunze, și ramuri.
Preumblă-te veşnic prin casă
Priveşte-n oglindă, priveşte
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te creşte...
Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara,
Iubirii şi-aducerii-aminte.”
Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare
„Mai e puţin...”, îmi şoptesc.
4 iunie 2016, Constanța
No comments:
Post a Comment