Tandem în despărţire

Winter Break Up - Sarit

„Se mai despart iubiri ţesute-n borangic,

O brumă deasă cade când nu mai zici nimic

Şi ochii mi-i îndrept, tăcerea să despic;

Spre cerul nopţii noastre, în taină, mă ridic.

Se-aude-n goarna vremii o amintire-n doi,

Se-aud pe drumul nostru furtuni, şi paşi, şi ploi,

Se-ntoarce iarna lungă şi fulgii, în convoi,

Aduc răceala noastră, cu vifor, înapoi.”

Priveau, priveau, priveau, dar nu unul spre altul,

De mâini se desprindeau pământul şi înaltul:

El – forţa ei, pe care se sprijinea-n oţele,

Ea – forţa lui, pe care se sprijinea de stele.

„Tăcerea ta, iubito, e veşnic ne-nţeleasă

Şi totuşi, lângă tine, mă simt mereu acasă.

Tăcerea mea, se pare, e ceaţă şi e deasă,

Cărarea mea din urmă pe urma ta se lasă.

Cutremurul din mine mă ţine-n neclintire,

Pe fruntea ta e tunet, e fulger, e iubire;

Ce-i între noi e viaţă, trăire şi murire,

Chiar dacă-n asfinţit răsare-o amintire...”

(pentru VP şi CD, prieteni dragi)

4 septembrie 2016, Constanţa

Răspuns
Violetta Petre

Mi-ai picurat, în suflet, pe rană, rivanol,
Chiar aşteptam poemul pe-al amintirii gol;
Doar ceaţă, nebuloasă şi cerul înnorat
Apasă pe-ai mei umeri, o urmă de păcat.

Că am greşit, el ştie şi nici să-ntreb nu pot,
Cum cioburi se răsfaţă dintr-un întreg? Şi tot
S-a destrămat fantasmic, într-un tic-tac secund;
Şi cât i-era sărutul de tandru şi fecund!

E ca o avalanşă sub care mă îngrop,
Din îndoieli prea multe, se iscă un potop
De întrebări. Răspunsuri nu voi primi nicicând,
Doar frământări deşarte în inimă şi gând.

4 septembrie 2016, Constanţa