Tenebra morţii-n prag de toamnă
Îşi pregăteşte sarcofag
Şi frunze ruginii îndeamnă
La simfonii pe un drumeag,
Pe care viaţa mea înseamnă
Mai mult decât un pas pribeag.
Mă pregătesc de-un cancer veşnic
Al râului ce-a sfredelit,
Puternicindu-se temeinic
În miezurile de granit,
Sub luna sobră, ca un sfetnic
La-mpărăţii de mezolit.
Eu de pe-o margine pe alta
Am construit un pod de nuc,
Mi-am aruncat în ape dalta
Şi strălucea-ntr-un nor uituc,
Desprins de luciu-n care balta
Adăpostea un cuib de cuc.
Aud ecou de mocăniţă,
Venind agale dinspre munţi,
Aud şi râsul de fetiţă,
Născută din părinţi cărunţi
Şi-n inima de prepeliţă
Se mai sărută două punţi:
Pe una trece, în fanfare,
Secunda orei ce mă-ntrece,
Sfidând pendule, calendare,
Cu timpul ei atât de rece,
Pierzându-mă în fiecare...
Pe alta nimeni nu mai trece!
No comments:
Post a Comment