Icoană de taftan

Copiii noştri parcă-s amănunte

Sub timpul ce întârzie pe frunte.

Adulmecând apusul, norii tac,

Tăcerea în fâşii acum desfac.

Ce linişte, ce linişte deplină

Îmi schilodeşte sânul fără vină!

Ce linişte, ce linişte hapsână

Îmi mângâie obrazul într-o rână...

Te-aveam de undeva ca pe o boală

Eterna mea pedeapsă capitală

Cu tine-am scrijelit un cimitir

În care ne ascundem în delir.

Ne fugărim. Copilă, nu ştiu cum

Să mă apăs pe marginea de fum.

Te pierd ca pe-o icoană de taftan

Cu zgură, dintr-un alb Leviathan.

Copiii noştri mor ca seceraţi

Şi-apoi ne mor surori, ne mor şi fraţi,

Dar numai moartea nu vrea să ne moară.

Ajută-mă, cu mâinile pe sfoară.

9 aprilie – 15 mai 2017, Constanţa