Sub
timpul ce întârzie pe frunte.
Adulmecând
apusul, norii tac,
Tăcerea
în fâşii acum desfac.
Ce
linişte, ce linişte deplină
Îmi
schilodeşte sânul fără vină!
Ce
linişte, ce linişte hapsână
Îmi
mângâie obrazul într-o rână...
Te-aveam
de undeva ca pe o boală
Eterna
mea pedeapsă capitală
Cu
tine-am scrijelit un cimitir
În
care ne ascundem în delir.
Ne
fugărim. Copilă, nu ştiu cum
Să
mă apăs pe marginea de fum.
Te
pierd ca pe-o icoană de taftan
Cu
zgură, dintr-un alb Leviathan.
Copiii
noştri mor ca seceraţi
Şi-apoi
ne mor surori, ne mor şi fraţi,
Dar
numai moartea nu vrea să ne moară.
Ajută-mă,
cu mâinile pe sfoară.
9
aprilie – 15 mai 2017, Constanţa
No comments:
Post a Comment