Mă bucur că v-aţi amintit

Sunteţi un fulger dureros.

Ce nu-nţelegeţi dumneavoastră

Este pădurea mea albastră

Cu râul verde pân’ la os.

Era odată un haiduc,

Cu traista plină ochi de mere

Şi în opinci de conifere

Mă alerga ca un năuc.

Şi-avea în teacă trandafiri

Şi bidiviu ca o nălucă

Şi jur că aş fi fost haiducă

De la atâtea potriviri.

Vai, fiica mea, nu sunt haiduci

Pe albăstruile poteci;

E urma ta, pe unde treci

Şi până unde te mai duci.

Şi până unde să mă duc?

Tu, mamă, n-ai să înţelegi,

Din spinii lor aproape-ntregi

Se naşte veşnic alt haiduc.

Când curge sânge-n asfinţit

Din rotocoalele de fum,

Poteca mea se face drum.

Mă bucur că v-aţi amintit.

13 aprilie – 12 mai 2017, Constanţa