O întâmplare soră cu mama

când ai însemnat

pe giurgiuveaua la care

se închină toţi trecătorii

m-am apropiat cu buzele

de ciutură

două narcise agonizau pe apa sfinţită

mi-am făcut bagajele

am trecut podul

am dat bir cu fugiţii

şi vrabia din mână

erai ochioasă

ca mătuşa mea

care te blagosloveşte în bibliile satanice

pe care nu le mai înţeleg

de la o vreme

acum ce rost are

să pui cărămida sub capul nopţii?

11 martie 2017, Constanţa

Eram aici

când mă îndepărtez

de maluri

ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori

şi nicio scară pe care să urce

mama natură

încă mă caută

pe taigaua din mine

cu rădăcini până la glezna

întunericului

care mă calcă în picioare

până mă bătătoreşte

aproape de tine

acum te caut şi eu

prin deşertul fierbinte

al infernului

10 martie 2017, Constanţa

Revoluţie

la şcolile de maiştri

tata a învăţat că tunurile

se curăţă dimineaţa de plumb

şi seara de moarte

a urcat pe casa bucureştenilor

şi a împuşcat vrăbiile

până m-a nimerit

în umărul pe care plâng

cei mai slabi copii

ai mei

dacă mă laşi

pot să cad

în acelaşi steag

arborat de tata

pe fruntea mamei

nu mă ruşinez

e vina celor o sută de ani

mâncaţi de noi

doar pe jumătate

10 martie 2017, Constanţa

Astm

porumbeii sunt în stare de şoc

se dau cu vârful ciocului

de oglinda dintre noi

unde ne uităm

când ne uităm unul pe altul?

10 martie 2017, Constanţa

Tu mori fără să nu ştiu

aceste dorinţi înşeuate

au fost puse

la pragul minţii

pentru acest trup

nu altul

dezlegarea la tămâie

e pentru mireasma amară

şi limpezită

a necredinţei

dar eu beau apele

şi mestec munţii

cu fălcile opintindu-se

în câte-o dâră de somn

tinereţea mea necheza frenetic

la începutul nopţii adânci

dar i-am pus botniţă

cu utima suflare

a ta

10 martie 2017, Constanţa

Perpetuum nobile

ai rămas undeva

între cer şi pământ

pe tâmplele anilor

erau doi porumbei negri

nescuturaţi de povară

undeva într-o gară

marfarele se opinteau

îngreunate

cu drumurile mele

ale tale

niciodată ale noastre

de ce nu vă place iarna,

mama tuturor anotimpurilor?

este bătrână

sunt şi eu

dar nu va muri

decât odată cu mine

9 martie 2017, Constanţa

Strâns

menghina aceea

are culoarea pielii

şi scânceşte

când scânceşte uşa

care te duce departe

în casă

la masă

noaptea se lasă

moale

pe scaun

din oglinzi

pe sub grinzi

gândul de ieri se târăşte

până o înghite

bucată

cu

bucată

apoi se lipeşte

de încheietura mâinii

de culoarea menghinei

7 martie 2017, Constanţa

Prostituatele de altădată

fetele deşirate şi lungi

pun la geam

seminţe de mac

şi călătorii le pisează

cu un papuc opac

până rămâne strada

cu gura de canal căscată

prostituatele de altădată

7 martie 2017, Constanţa

Coadă de peşte

pescarii mă-mprumută deseori

cu apă leşioasă –

murim de sete

sau trăim pe-ndelete

într-o zi

am gustat acul undiţei

numai cu vârful limbii

sarea a înflorit

ca un mucegai fin

pe acelaşi vin

servit de trei dobitoace

la ciorba de potroace

de care nimeni nu mai vorbeşte

când timpul curge-n coadă de peşte

7 martie 2017, Constanţa

Bipolară

dacă mâinile se-mpreunează

mai mult la amiază

dacă te-ncrucişezi

mai mult cu zăpezi

dacă ai tâmplele obosite

şi grele

mâinile surcele

dacă  ţâşneşte sânge din talpa

sub care stă Magdalena

e semn că

se eliberează din bolduri

zdrenţele uşii

la care ai bătut

nepriceput

odată cu mine

deşi eram

pe partea cealaltă

6 martie 2017, Constanța

Copilărie

hai să îţi arăt

cum păpădiile se ciufulesc

de la atâta demenţă

pământul a-mbuibat

toţi copacii

şi aracii

de viaţă

şi-acum o scurge

peste căldura unui deal

în coama unui cal

pe fruntea unui mal

nu te-ntrista

doamna aceea

care coseşte ce-a mai rămas din noi

este şi ea copil

încă nu a fost smulsă

şi nici nu are copii bătuţi

în cuie

hai să îţi arăt

cum în miezul de mac

dracii tac

muţenia este a femeii care coseşte

şi cândva aceştia

vor fi înfiaţi

de dânsa

6 martie 2017, Constanța

Capăt de aţă

liniştită

se spăla pe mâini de moarte,

cu grijă

în ochi, o schijă

i-a despicat lumina-n două

miracolul învierii era târziu

ţinuse post

şi adăpost

pentru limba de pământ

a cioclilor vrednici

de gura de şarpe

în care,

umilă,

senilă,

urma ei se tocmea

pentru ultima felie de apus

6 martie 2017, Constanţa

Traducere în limba engleză aici.

Cearcăne de sticlă

cearcăne de sticlă

sub ochii de lemn

sunt semn

că mama se tocmea

în iarmaroc

cu toţi sfinţii

şi părinţii

care se ţin de mână

şi rânjesc dinţii

la fusta decolorată

pe care, odată,

o purtam

pe dos

ca nimeni să nu mă deoache

până la os.

3 martie 2017, Constanța

Martie, ziua 2, anul ăsta

Mă uit la ceas. Pendula arată că mai sunt şapte minute şi câteva secunde până la miezul nopţii. Aha. Carevasăzică, toată copilăria mea a fost o minciună. Cenuşăreasa trebuie să fi fost foarte stresată la bal, de emoţii şi-o fi pierdut pantofiorul. Pentru că, după spusele poetului Eduard Zalle, ora miezului nopţii este ora mai puţin a miezului şi mai mult a nopţii, căci de nu termin urgent (sic!) cronica pentru seara asta, o noapte cruntă se va lăsa peste...

Şi zâmbesc, amestec în cafea şi zâmbesc la cât de multe vase şi păcate am de spălat, dar cui îi mai pasă, azi a fost ziua mea! Pentru două ore şi încă puţin, a fost ziua în care am primit cele mai multe cadouri.

Azi am binevoit să o însoţesc pe fiica mea la întâlnirea Cenaclului "Glykon" :)"Hai, mamă, hai, mamă, că iar întârzii!". "Ştiu, ştiu, dar părul, dar aia, dar cealaltă". Dă-l naibii de păr, nimeni nu se uită la cum arăţi, în cel mai dezastruos caz, ar putea scrie despre el în ziua următoare...

În faţa curţii, la poartă, poetul Edy Rosen. "La naiba, nu ştiu nimic despre el, cu adevărat, trebuie să-l prezint". Zâmbesc, trebuie să păstrez aparenţele (ce expresie anapoda, cum să păstrezi aparenţele? Dacă sunt aparenţe, nu sunt şi trecătoare, n-ai cum să le păstrezi?)

Ajung în curte. La masă, poetul Eduard Zalle, poetul George Mihalcea, doamna Adriana Mardarescu, doamna Elvira Raceala. Iar i-am zis "săr'na" lui George Mihalcea, iar mi se pare o blasfemie că nu îi spun "domnul". Nu vrea, şi pace! Tot îi zic, nu mă dezic. Din vorbă în vorbă (aşteptând restul personajelor principale), ajungem la primul cadou! Poezia Alexandrei Mihalcea, fiica. Menţionează, sunt interesată. Tocmai ce am citit "Pâinea noastră cea de toate zilele". Pe gustul nopţilor mele :) De primăvară. De vară. De toamnă şi iarnă. Şi rană. Şi Poe, şi Plath. Dar vă las pe voi să căutaţi mai multe.

Revenind...

La scurt timp, apar şi învitaţii mei (pe unul am uitat cum îl cheamă...). Iubitori de poezie şi toate cele (după 73 de minute cu Alexandra Mihalcea mi-au pierit cuvintele, cel mai probabil voi utiliza un limbaj de lemn). Adrian Geicu şi prietenul, care s-au alăturat grupului.

Înăuntru ne aştepta Laurentiu Marinescu, pe câteva acorduri-exerciţiu.

Un al doilea cadou, din partea doamnei Adriana Mardarescu :) "Până la capăt", Adrian Păunescu. Mulţumesc!

În deschidere, am menţionat faptul că putem spune deja "întâlnirea trecută". Cu privirea uşor tâmpă, îl introduc pe Edy Rosen în peisaj. Al treilea cadou. Citeşte. Scriitorul este psiholog. Doctor. Are deja două volume publicate. Dar nu despre asta este vorba. Putea să aibă şi zece. Este poezia pe care o scrie. Pardon, Poezia. De prisos orice laudă, orice adulaţie. O mostră:

"Uneori cînd timpul ni se scurge de pe oase
şi Dumnezeu coboară iertarea într-un Prunc,
îmbrăţişarea-ţi caldă, cu degete ploioase
brăzdează dragostea pe trupul meu de runc." ("Uneori am o ţară" - Eduard Rosentzveig)

După recitalul deosebit al lui Edy, urmează Laurentiu Marinescu, un alt cadou al serii. Surpriza destăinuirii momentelor sensibile în cenaclul de la Tulcea, amintiri comune cu distinşii de faţă; apoi două melodii.

A urmat un moment aparte, care a intrigat şi generat discuţii pe marginea textului citit: Tiberiu-Eduard Zalle (proză). A citit Eduard Zalle. Păreri pro şi contra, stil abordat, temă, încadrare, impact şi referinţe, atât cât a permis timpul limitat. Interesant este că pe fiecare a marcat un anume pasaj, de la metamorfoza kafkiană la istoria Führer-ului într-o comparaţie seacă, dar fluidă, până la umorul amar, subtil şi greoi din finalul textului. O proză promiţător de captivantă, din care vom mai citi la întâlnirile viitoare.

Imediat după domolirea dezbaterilor, George Mihalcea ne-a purtat printr-un periplu chinuitor de real, dar necesar, al transformărilor suportate de literatură, menţionând nume importante, ce aparţin ultimului sfert de secol trecut, precum şi notabile personalităţi care încă mai contribuie la îmbogăţirea spaţiului cultural. Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Traian T. Coşovei, Adrian Suciu sunt doar câteva exemple demne de reţinut şi... citit.

Cu o avalanşă de metafore, Silvia Bitere a susţinut recitalul de poezie cu o mână, iar cu cealaltă avea să sugrume din aerul care, cumva, rămăsese nerespirat de noi, ascultători şi privitori în pământ. O forţă în voce, în vers, în spirit. Iată şi mostra:

"nu vorbi despre apa schimbată-n vin
schimbă tot ce e dulce în sare pentru răni
mierea dă-le-o femeilor pentru frumusețe
să stea lipite cu buzele la ferestre
în așteptarea unui călăreț fără cap" (dintr-un volum în lucru - Silvia Bitere)

În încheiere, Laurentiu Marinescu ne-a încântat cu alte trei melodii, care au rotunjit o seară încărcată de literatură bună, nouă şi veche, greutatea pe care o simt şi acum, undeva, pe unul din umeri.

Peeee umăăărul ceeelăălalt... E VINA! Vina că nu am terminat de scris cronica până la miezul nopţii! Am zis că va fi scurtă. Păi, e scurtă, e minusculă faţă de ceea ce ar fi trebuit să scriu. Fiecare moment a fost un cadou pentru mine! Eu, cea oropsită şi orfană de poeţi, în ultimii 12 ani. Cauza principală a întârzierii mele este fiica poetului George Mihalcea, Alexandra, pe care am "răsfoit-o" preţ de 73 de minute pe ceas, în timp ce scriam ori intenţionam să scriu ceea ce unii ar numi "coşmarul lui Balzac". Nu am glumit când am spus că aş citi la nesfârşit din acest scriitor, care... Dar ia mai citiţi şi voi, mai ales că aveţi de unde! Începeţi cu "Pâinea noastră cea de toate zilele", continuaţi cu Edy Rosen, adăugaţi Silvia Bitere şi, mai spre dimineaţă, când aveţi mintea limpede şi gândurile tulburi, rugaţi-vă pentru o nouă intervenţie de proză a lui Tiberiu-Eduard Zalle, pentru că finalul doar ce a început :)

ÎNTR-UN FINAL (asta e pentru George Mihalcea), sunt epuizată şi nici toate podgoriile de cafea din Brazilia nu mă mai salvează, dar ÎN ALT FINAL, ceea ce am scris este scurt, sec şi la obiect.

No se puedes, la vida es scorta.

Va urma (?!)

Pamflet pentru abundenţa florilor

Ce flori esenţiale mi-ai adus,

Iubitul meu, pe soclu roz-bombon.

Aproape că le-aş pune papion.

Cred că iubirea noastră-i dar de Sus!

Ţi-aş da să guşti puţin dintr-o cianură,

Adusă de departe, de prin Vest,

Acum că primăvara-i în protest

Cu toporaşii morţi de la căldură.

Cum e la tine-acolo, este cald?
Eu, ca în orice zi, pe inorog,

Alerg să te zăresc zâmbind! Mă rog...

Aş vrea să spun ceva şi de smarald,

Şi de petunii. Stai, alea nu-s toamna?
Cine mai ştie?! Flori sunt peste tot!

Şi nu mai pot cu-atâţia fluturi! Pot

Să fiu o zână şi să fac pe doamna!

Ah, „doamna”, da! E rima fericită

Cu „toamna”, care-i nearticulat
Şi obosind îţi spun, am terminat

De curăţat o sită găurită.

E toamnă iar, pardon, e primăvară!

Şi fluturi, ah! Câţi fluturi mă cuprind

Pe gât, pe ochi! Ai să mă vezi murind,

Căci primăvara asta mă omoară!

1 martie 2017, Constanţa

Simţurile stau de pază

Simţurile stau de pază,

Ca ciulinii într-o vază;

Poposesc pe mine, trează,

Şi pe tine te visează.

Ca ciulinii într-o vază,

Te transformi din vis în groază,

Îmi ţii capul către-amiază,

Iar spinii ce delirează

Poposesc pe mine, trează,

Dungi de cretă-mi desenează,

Peste ochii ce-nnoptează

Când suntem în anafază.

Şi pe tine te visează,
Poposesc pe mine, trează,
Ca ciulinii într-o vază,
Simţuri care stau de pază.

8 mai 2016 – 1 martie 2017, Constanţa